Zamolxis si Kogaion De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu "zona sacra" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omu (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sã fie, neaparat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare. Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Kogaionon ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon). Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Ori, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach - "Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreasca nr. 7/1972). Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitati diferite, care se "pliaza" pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a douã caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trasatura de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..", se pot avansa urmatoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învata pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic. Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era "o locuinta subpamânteana", în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita dechidere unghiulara. Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pamânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învataturile lui..."(Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o "reînviere" care sa întareascã învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importanta. Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spunã, se stie ca din fundul fantanilor adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturala datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala". Este ceva, nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel înca o legitimitate. Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10 m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 grade 16 minute 54 secunde latitudine nordica si 22 grade 42 minute 44 secunde longitudine estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. Realizarea constructiei subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. În afara de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti. Mihut Andrei (Civilizatia daca)

Întrebări frecvente

Întrebări frecvente

Kogaiononul - mit si realitate

II.Realitatea cosmogonica a Kogaiononului

Bunul Dumnezeu a vrut sa descoperim in anii din urma, pe masive pietre de munte, mai multe incrustari geometrice dacice, care confirma corectitudinea ipotezei despre "topografia cosmogonica a dacilor" {Fig. 4}.

Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunosteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar si intregul complex topografic din Fig. 1-4, lipit de Marea Linie Dacica l-am regasit pe acele pietre {Fig. 5, a, b, c}.

Noi am numit incrustarile dacice de pe pietrele de munte "hartile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetindu-le cu atentie am observat ca deasupra Marii Linii se afla un nod central, din care iradiaza mai multe linii-raze. Suprapunind Marea Linie Dacica despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacica desenata de noi nu a fost greu sa determinam topografic acest loc {Fig.6}

si sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7}

.

si ca ea reprezinta Constelatia Dragonului, cea care, parbolic vorbind, sustine rotatia multimilenara a Polului Nord Ceresc {Fig. 8} si ne arata ca intregul complex construit de daci reprezinta in mare o anumita pozitie a Dragonului fata de Polul Nord Ceresc si fata de celelate constelati (Sarmisegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc)

Acest nod central sta mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea riului Strei; mai jos de acea linie, si in interiorul curgerii Streiului, se afla un punct indicat de daci cu o cruciulita. Acel punct nu poate fi altul decit Sarmisegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se re-gaseste topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mures, la nord de Simeria. Liniile care sint trase din acest nod, daca sint omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact in cetatile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc).

Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular intregul lor algoritm, faptul ca el se afla pe un munte la poalele caruia curge un riu mare (amintim ca inainte de taierea meandrelor Muresului de catre austrieci acest riu avea cam de trei ori mai multa apa decit acum si ca in antichitate clima era cam cu 30% mai umeda - deci Muresul era un adevarat riu mare, navigabil, si, posibil, mai mare ca Tisa, adica principalul afluent al Dunarii [Liviu Marghitan, Valea Muresului - parte integranta a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul ca de pe acest munte se deschid privelisti uluitoare a tarii Hategului, faptul ca anume partea nordica a Dealului Uroi ofera o exceptionala priveliste a Cerului Nordic, faptul ca din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis sa dam urmatoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor.

Perighiezele noastre in aceste locuri ne-au dat satisfactie deplina. Zidurile antice, necercetate inca, se mai pot urmari si astazi, multimea ceramicii din toate culturile preistorice si istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, sta chiar la suprafata, in musuroaiele de furnici sau cele sapate de cirtite. Artefactele demonstreaza ca la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se afla un exceptional megapolis preistoric, probabil cu functii sacre. Cel putin unul din valurile de pamint care il inconjoara repeta iconografic desenul constelatiei Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai intilnit si in alte parti ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighiezele au mai aratat ca partea apuseana si cea nordica de la poalele Dealului Uroi este curata arheologic, lucru care sugereaza faptul curateniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdareste locurile sacre, motiv din care, dupa parerea noastra, nu sint locuite nici cetatile dacice), legate si de Apusul de Soare, si de Nordul Instelat.

Urcarea pe muntele Uroi este posibila doar pe panta lina, nordica, unde am identificat doua drumuri; unul, cel de la rasarit, se pare, avea functii ritualice, celalalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sarbatori religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiasi parte nordica a Dealului Uroi a unui vechi val care imprejmuia muntele din partea asta, usor accesibila. Pina la acest val nu apare nici un fel de urma antropica, dar imediat dupa el se deschide un adevarat eldorado arheologic. Ceramica iesita la suprafata pare a fi din toate vechile epoci ale acestui tinut, locuit inca din timpurile primordiale, dar cea dacica e cea mai multa.

Un deosebit interes prezinta stratul gros de ceornoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din virful dealului, care apare dupa valul indicat si care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa ceornoziomului in partea vestica si nordica de la poalele Uroiului ne-a facut sa presupunem ca el a fost adus acolo cu buna stiinta pentru scopuri care ramin inca neelucidate.

Inca si mai fantastice ni s-au parut cele vre-o 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetatiei) orientate nordic cu o sapatura adinca {Fig. 9}.

Era clar ca sintem in locul unde multimi uriase de daci (sau alte populatii muresene si simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, dupa parerea noastra, nu Dealul Uroi este Muntele Sfint, ci tocmai acest eveneniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcari pamintesti, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfint al dacilor, care e in cer, nu pe pamint (atragem atentia ca si Constelatia Dragonului are forma unui munte). Adica, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindeste in constructile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el sa fie construit in mai multe exemplare asemanatoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat pina acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia cautatorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetati dacice sint marcarile celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adica temple dacice si nu cetati de aparare sau de refugiu. Anume functiile lor religioase lamuresc si efortul uman cu care au fost construite, si finetea cioplirii pietrelor, si poezia amplasarii lor, si enormele terase din apropierea cetatilor, pe care dacii isi asezau, probabil, salasele de pelerini, si adevaratele drumuri care inconjoara zidurile dace, drumuri pe care multimile inconjurau ritualic templul.

Faptul ca Marea sageata a Soarelui de andezit, compusa tot din 16 pietre, indica cu o mare exactitate nordul, ca si multe alte constructii dacice ritualice (de pilda cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Gioagiu-Bai, sau cea de la Racos, aflata la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am aratat, ca este vorba de un eveniment care se intimpla undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arata sageata. Se stie, constructia din acest templu, distrusa si de arheologi, este enigmatica. Generalul Vasile Dragomir a dat pina acum cea mai serioasa pista de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militara, Bucuresti, 1980]. El sustine ca dacii au reprezentat acolo pozitia planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute la timpul cela, tot atitea cite pietre-marcari sau gasit in prima investigatie areheologica. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomica. Unind punctele acestui sanctuar dupa modelul de pe pietrele dacice

noi am obtinut aceeasi figura a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}. Se mai stie ca pe a 16 piatra a Sagetii Soarelui de andezit sa gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Jogaiononul.

Deci arheologii, care au sapat atita la Gradiste, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului instelat din preajma Polului Nord Ceresc ca sa inteleaga rostul Marii Sageti. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul cind s-a intimplat evenimentul pe care dacii l-au insemnat cu atita geniu?

Se stie ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectueaza o mare rotatie, numita precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest numar se imparte exact la 5, anii care treceau la geti, cum sustine Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca cercul acestei uriase precesiuni, care face ca punctul de echinoctiu al Soarelui sa fie in fiecare an deplasat, inconjoara o singura constelatie - Dragonul, si o intretaie intr-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului.

Daca unim cu o linie dreapta steaua Lamda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marcheaza picioarele lui, obtinem un exceptional ceas cosmic. Rotatia zilnica a Dragonului in jurul Polului Nord Ceresc ne arata cu exactitate ora, ba chiar si minutele zilei si, mai ales, noptii, iar locul Polului Nord Ceresc fata de aceasta linie ne va indica numarul de solstitii care au trecut de la evenimentul care ne intereseaza {Fig. 12}

.

Or, daca orientam Marea Linie cereasca a Dragonului, asa cum sta ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia paminteasca desenata de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita pina la Virful Omu, obtinem o coincidenta uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..." nu mai pare acum o simpla fantazie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii il spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatal nostru carele esti in ceruri...". Mai mult decit atit - punerea paminteasca a Polului Nord Ceresc in locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi si imprejurimile lui, dar si anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adica Apusul de Soare de la solstitiul de vara din anul 494 BC.

Inca o minune mai reiesa din aceasta harta magnifica: unirea stelei Lamda a Dragonului cu locul unde se afla Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstitiul din anul 494 BC ne conduce in prelungire pina la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebada stilizata descoperita la Sarmisegetusa Regia sta si astazi parasita in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebada pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu aceasta constelatie?

S-au descoperit o multime de cruci pe locurile unde au trait dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13}
.

Este clar ca aceste cruci, ca si cele cucuteniene sau turdasine, dam numai o pilda, deconspira o realitate gnostica si cosmogonica a stravechilor populatiuni carpato-dunarene, populatiuni nordice prin excelenta, aflate mereu in preajma formidabilei rotatii zilnice si a Lebedei, si a W-ului Casiopeii, si a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care strajueste marea precesiune a Polului Nord Ceresc, si care mentine astfel si Soarele, si Luna pe liniile de Fiintare ale omului.

Or, legatura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientata magnific pe Fasia Colosala a Caii Laptelui ne-a permis sa lamurim inca un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Patru - Banita a triunghiului dreptunghic de baza descoprit de noi in 1995, pusa in coordonatele topografiei ceresti, este paralela cu Calea Laptelui, adica si cu linia care leaga Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar maretul triunghi dreptughic insemnat pe pamint de daci nu este altceva decit un reper inteligent pentru cei care urmaresc si stelele pe cer, si legea morala din ei {Fig. 14}

Astfel Calea Laptelui, Dragonul si polul Nord Ceresc formeaza o echipa geometrica senzationala, temeinica din punct de vedere al stabilitatii triunghiului dreptunghic in actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, si, in acelasi timp, aflata in necontenita miscare precesionala, miscare care schimba tot timpul unghiul de cadere al razelor solare pe pamint, lucru care influenteaza benefic dezvoltarea necontenita a materialului biologic de aici.

Desenarea asemanatoare a triunghiului vf. Patru-Banita-Piatra Rosie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu {Fig. 15}

ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de catre Traian, cum sustine Napoleon Savescu [N. Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei]. Chiar si astazi nu se poate construi in 3-4 ani un pod peste Dunare intr-un loc atit de dosit si de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului instelat inca din preistorie si care au transmis aceste cunostinte din generatie in generatie cu simboluri geometrice, ca in preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori desartaciuni, nu date (amintim ca si Cuina Turcului, si Schela Cladovei, se gasesc tocmai in aceste locuri si ca nu zadarnic descoperim atitea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formata la Portile de Fier ale Dunarii si contemporana nasterii scrisului fenician, si cea dacica [A. Vartic, Puterea Spiritualitatii dacice , Dava International, N2, februarie, 2001].

Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns in meandrele de fier ale Dunarii, o fi fost construit de Burebista in timpurile cind Dacia se intindea si dincolo de Dunare (pentru a cuprinde si varsarea Muresului in ea), si cind hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stilpii de sustinere a podului intr-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu si stilpii de sustinere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta in religia dacilor, Traian si sfetnicii lui, printre care il amintim pe viitorul imparat Hadrian, cel mai erudit imparat al Romei, au hotarit sa cucereasca mai intii acest pod, sa-l reconstruiasca si sa inceapa al doilea razboi, cum se si vede pe Columna, prin trecerea lui ritualica pentru a umili firea demna a dacilor si, astfel, pentru a-i slabi si cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arata pe Columna la apele unui riu mare nu poate avea alta motivare pentru daci decit hotarirea de a-si recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adica Drobeta. Si numai asa noi lamurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o inscenare a desteptului general roman care i-a permis sa ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai insemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor.

Or, acest urias triunghi, pe ipotenuza caruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstitiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romana, cu Dacia Felix. Totul arata ca dacii lui Decebal ocupau tocmai acea tara care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindita inteligent in superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemanator cu triunghiul vf. Patru-Banita-Piatra Rosie {Fig.9}.

Asa se lamureste faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pilda, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mures): acele teritorii nu intrau in statul lui Decebal, iar certarea cu alti regi geto-daci nu ii trebuia lui Traian.

Dar ce eveniment s-a putut intimpla in anul 494 BC? Legarea pe care Herodot si alti scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a intimplat sa moara tot in preajma anului 500 BC, ne da dreptul sa dam inca o ipoteza ce poate fi controlata stiintific: la solstitiul de vara din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a intimplat ceva exceptional cu zeul dacilor, care a fost si regele lor. Ce a putut sa se intimple intr-o zi atit de bine insemnata astronomic si cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era si regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care uneste steaua Lamda din coada Dragonului cu centrul Constelatiei Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel sa insemne locul din cer unde sta zeul dacilor, tatal lor din cer care flutura Dragonul pentru a-i pazi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturata de cetele dacilor.

Si inca un lucru tulburator ne prezinta Marea Linie dacica. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie in anul 44 BC. Este anul cind a plecat si Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii sai.

Limitele omenesti ale acestui Congres ne opresc aici comunicarea. Cercetarile viitoare, la care credem ca va pune serios mina si Guvernul Rom^niei, si Academia Rom^na, si alte institutii private si de stat, vor arata felul cum stramosii nostri au cunoscut si transmis din generatie in generatie stiinta despre precesiunea Polului Nord Ceresc si, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze in acele timpuri constructii topografice atit de precise pe un teritoriu muntos atit de vast. Noi, care am vazut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea exceptionala a fierului dacic, proprietatile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Magura Calanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriasele terasari care masoara in adincime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatra taiata de daci pentru a realiza "zidirea muntilor", cum spune Dio Casius, nici macar nu ne miram de faptul ca stramosii nostri casnici si rustici au putut cunoaste si drumul precis al stelelor pe cer, si oglindirile lor pmintesti, si necesitatea imperioasa a curateniei sufletelui pentru devenirea omului [Platon, Harmides].

Kogaiononul - mit si realitate II.Realitatea cosmogonica a Kogaiononului Bunul Dumnezeu a vrut sa descoperim in anii din urma, pe masive pietre de munte, mai multe incrustari geometrice dacice, care confirma corectitudinea ipotezei despre "topografia cosmogonica a dacilor" {Fig. 4}. Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunosteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar si intregul complex topografic din Fig. 1-4, lipit de Marea Linie Dacica l-am regasit pe acele pietre {Fig. 5, a, b, c}. Noi am numit incrustarile dacice de pe pietrele de munte "hartile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetindu-le cu atentie am observat ca deasupra Marii Linii se afla un nod central, din care iradiaza mai multe linii-raze. Suprapunind Marea Linie Dacica despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacica desenata de noi nu a fost greu sa determinam topografic acest loc {Fig.6} si sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7} . si ca ea reprezinta Constelatia Dragonului, cea care, parbolic vorbind, sustine rotatia multimilenara a Polului Nord Ceresc {Fig. 8} si ne arata ca intregul complex construit de daci reprezinta in mare o anumita pozitie a Dragonului fata de Polul Nord Ceresc si fata de celelate constelati (Sarmisegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc) Acest nod central sta mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea riului Strei; mai jos de acea linie, si in interiorul curgerii Streiului, se afla un punct indicat de daci cu o cruciulita. Acel punct nu poate fi altul decit Sarmisegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se re-gaseste topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mures, la nord de Simeria. Liniile care sint trase din acest nod, daca sint omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact in cetatile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc). Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular intregul lor algoritm, faptul ca el se afla pe un munte la poalele caruia curge un riu mare (amintim ca inainte de taierea meandrelor Muresului de catre austrieci acest riu avea cam de trei ori mai multa apa decit acum si ca in antichitate clima era cam cu 30% mai umeda - deci Muresul era un adevarat riu mare, navigabil, si, posibil, mai mare ca Tisa, adica principalul afluent al Dunarii [Liviu Marghitan, Valea Muresului - parte integranta a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul ca de pe acest munte se deschid privelisti uluitoare a tarii Hategului, faptul ca anume partea nordica a Dealului Uroi ofera o exceptionala priveliste a Cerului Nordic, faptul ca din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis sa dam urmatoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor. Perighiezele noastre in aceste locuri ne-au dat satisfactie deplina. Zidurile antice, necercetate inca, se mai pot urmari si astazi, multimea ceramicii din toate culturile preistorice si istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, sta chiar la suprafata, in musuroaiele de furnici sau cele sapate de cirtite. Artefactele demonstreaza ca la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se afla un exceptional megapolis preistoric, probabil cu functii sacre. Cel putin unul din valurile de pamint care il inconjoara repeta iconografic desenul constelatiei Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai intilnit si in alte parti ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighiezele au mai aratat ca partea apuseana si cea nordica de la poalele Dealului Uroi este curata arheologic, lucru care sugereaza faptul curateniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdareste locurile sacre, motiv din care, dupa parerea noastra, nu sint locuite nici cetatile dacice), legate si de Apusul de Soare, si de Nordul Instelat. Urcarea pe muntele Uroi este posibila doar pe panta lina, nordica, unde am identificat doua drumuri; unul, cel de la rasarit, se pare, avea functii ritualice, celalalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sarbatori religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiasi parte nordica a Dealului Uroi a unui vechi val care imprejmuia muntele din partea asta, usor accesibila. Pina la acest val nu apare nici un fel de urma antropica, dar imediat dupa el se deschide un adevarat eldorado arheologic. Ceramica iesita la suprafata pare a fi din toate vechile epoci ale acestui tinut, locuit inca din timpurile primordiale, dar cea dacica e cea mai multa. Un deosebit interes prezinta stratul gros de ceornoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din virful dealului, care apare dupa valul indicat si care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa ceornoziomului in partea vestica si nordica de la poalele Uroiului ne-a facut sa presupunem ca el a fost adus acolo cu buna stiinta pentru scopuri care ramin inca neelucidate. Inca si mai fantastice ni s-au parut cele vre-o 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetatiei) orientate nordic cu o sapatura adinca {Fig. 9}. Era clar ca sintem in locul unde multimi uriase de daci (sau alte populatii muresene si simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, dupa parerea noastra, nu Dealul Uroi este Muntele Sfint, ci tocmai acest eveneniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcari pamintesti, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfint al dacilor, care e in cer, nu pe pamint (atragem atentia ca si Constelatia Dragonului are forma unui munte). Adica, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindeste in constructile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el sa fie construit in mai multe exemplare asemanatoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat pina acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia cautatorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetati dacice sint marcarile celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adica temple dacice si nu cetati de aparare sau de refugiu. Anume functiile lor religioase lamuresc si efortul uman cu care au fost construite, si finetea cioplirii pietrelor, si poezia amplasarii lor, si enormele terase din apropierea cetatilor, pe care dacii isi asezau, probabil, salasele de pelerini, si adevaratele drumuri care inconjoara zidurile dace, drumuri pe care multimile inconjurau ritualic templul. Faptul ca Marea sageata a Soarelui de andezit, compusa tot din 16 pietre, indica cu o mare exactitate nordul, ca si multe alte constructii dacice ritualice (de pilda cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Gioagiu-Bai, sau cea de la Racos, aflata la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am aratat, ca este vorba de un eveniment care se intimpla undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arata sageata. Se stie, constructia din acest templu, distrusa si de arheologi, este enigmatica. Generalul Vasile Dragomir a dat pina acum cea mai serioasa pista de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militara, Bucuresti, 1980]. El sustine ca dacii au reprezentat acolo pozitia planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute la timpul cela, tot atitea cite pietre-marcari sau gasit in prima investigatie areheologica. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomica. Unind punctele acestui sanctuar dupa modelul de pe pietrele dacice noi am obtinut aceeasi figura a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}. Se mai stie ca pe a 16 piatra a Sagetii Soarelui de andezit sa gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Jogaiononul. Deci arheologii, care au sapat atita la Gradiste, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului instelat din preajma Polului Nord Ceresc ca sa inteleaga rostul Marii Sageti. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul cind s-a intimplat evenimentul pe care dacii l-au insemnat cu atita geniu? Se stie ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectueaza o mare rotatie, numita precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest numar se imparte exact la 5, anii care treceau la geti, cum sustine Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca cercul acestei uriase precesiuni, care face ca punctul de echinoctiu al Soarelui sa fie in fiecare an deplasat, inconjoara o singura constelatie - Dragonul, si o intretaie intr-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului. Daca unim cu o linie dreapta steaua Lamda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marcheaza picioarele lui, obtinem un exceptional ceas cosmic. Rotatia zilnica a Dragonului in jurul Polului Nord Ceresc ne arata cu exactitate ora, ba chiar si minutele zilei si, mai ales, noptii, iar locul Polului Nord Ceresc fata de aceasta linie ne va indica numarul de solstitii care au trecut de la evenimentul care ne intereseaza {Fig. 12} . Or, daca orientam Marea Linie cereasca a Dragonului, asa cum sta ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia paminteasca desenata de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita pina la Virful Omu, obtinem o coincidenta uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..." nu mai pare acum o simpla fantazie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii il spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatal nostru carele esti in ceruri...". Mai mult decit atit - punerea paminteasca a Polului Nord Ceresc in locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi si imprejurimile lui, dar si anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adica Apusul de Soare de la solstitiul de vara din anul 494 BC. Inca o minune mai reiesa din aceasta harta magnifica: unirea stelei Lamda a Dragonului cu locul unde se afla Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstitiul din anul 494 BC ne conduce in prelungire pina la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebada stilizata descoperita la Sarmisegetusa Regia sta si astazi parasita in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebada pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu aceasta constelatie? S-au descoperit o multime de cruci pe locurile unde au trait dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13} . Este clar ca aceste cruci, ca si cele cucuteniene sau turdasine, dam numai o pilda, deconspira o realitate gnostica si cosmogonica a stravechilor populatiuni carpato-dunarene, populatiuni nordice prin excelenta, aflate mereu in preajma formidabilei rotatii zilnice si a Lebedei, si a W-ului Casiopeii, si a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care strajueste marea precesiune a Polului Nord Ceresc, si care mentine astfel si Soarele, si Luna pe liniile de Fiintare ale omului. Or, legatura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientata magnific pe Fasia Colosala a Caii Laptelui ne-a permis sa lamurim inca un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Patru - Banita a triunghiului dreptunghic de baza descoprit de noi in 1995, pusa in coordonatele topografiei ceresti, este paralela cu Calea Laptelui, adica si cu linia care leaga Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar maretul triunghi dreptughic insemnat pe pamint de daci nu este altceva decit un reper inteligent pentru cei care urmaresc si stelele pe cer, si legea morala din ei {Fig. 14} Astfel Calea Laptelui, Dragonul si polul Nord Ceresc formeaza o echipa geometrica senzationala, temeinica din punct de vedere al stabilitatii triunghiului dreptunghic in actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, si, in acelasi timp, aflata in necontenita miscare precesionala, miscare care schimba tot timpul unghiul de cadere al razelor solare pe pamint, lucru care influenteaza benefic dezvoltarea necontenita a materialului biologic de aici. Desenarea asemanatoare a triunghiului vf. Patru-Banita-Piatra Rosie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu {Fig. 15} ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de catre Traian, cum sustine Napoleon Savescu [N. Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei]. Chiar si astazi nu se poate construi in 3-4 ani un pod peste Dunare intr-un loc atit de dosit si de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului instelat inca din preistorie si care au transmis aceste cunostinte din generatie in generatie cu simboluri geometrice, ca in preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori desartaciuni, nu date (amintim ca si Cuina Turcului, si Schela Cladovei, se gasesc tocmai in aceste locuri si ca nu zadarnic descoperim atitea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formata la Portile de Fier ale Dunarii si contemporana nasterii scrisului fenician, si cea dacica [A. Vartic, Puterea Spiritualitatii dacice , Dava International, N2, februarie, 2001]. Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns in meandrele de fier ale Dunarii, o fi fost construit de Burebista in timpurile cind Dacia se intindea si dincolo de Dunare (pentru a cuprinde si varsarea Muresului in ea), si cind hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stilpii de sustinere a podului intr-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu si stilpii de sustinere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta in religia dacilor, Traian si sfetnicii lui, printre care il amintim pe viitorul imparat Hadrian, cel mai erudit imparat al Romei, au hotarit sa cucereasca mai intii acest pod, sa-l reconstruiasca si sa inceapa al doilea razboi, cum se si vede pe Columna, prin trecerea lui ritualica pentru a umili firea demna a dacilor si, astfel, pentru a-i slabi si cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arata pe Columna la apele unui riu mare nu poate avea alta motivare pentru daci decit hotarirea de a-si recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adica Drobeta. Si numai asa noi lamurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o inscenare a desteptului general roman care i-a permis sa ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai insemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor. Or, acest urias triunghi, pe ipotenuza caruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstitiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romana, cu Dacia Felix. Totul arata ca dacii lui Decebal ocupau tocmai acea tara care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindita inteligent in superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemanator cu triunghiul vf. Patru-Banita-Piatra Rosie {Fig.9}. Asa se lamureste faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pilda, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mures): acele teritorii nu intrau in statul lui Decebal, iar certarea cu alti regi geto-daci nu ii trebuia lui Traian. Dar ce eveniment s-a putut intimpla in anul 494 BC? Legarea pe care Herodot si alti scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a intimplat sa moara tot in preajma anului 500 BC, ne da dreptul sa dam inca o ipoteza ce poate fi controlata stiintific: la solstitiul de vara din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a intimplat ceva exceptional cu zeul dacilor, care a fost si regele lor. Ce a putut sa se intimple intr-o zi atit de bine insemnata astronomic si cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era si regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care uneste steaua Lamda din coada Dragonului cu centrul Constelatiei Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel sa insemne locul din cer unde sta zeul dacilor, tatal lor din cer care flutura Dragonul pentru a-i pazi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturata de cetele dacilor. Si inca un lucru tulburator ne prezinta Marea Linie dacica. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie in anul 44 BC. Este anul cind a plecat si Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii sai. Limitele omenesti ale acestui Congres ne opresc aici comunicarea. Cercetarile viitoare, la care credem ca va pune serios mina si Guvernul Rom^niei, si Academia Rom^na, si alte institutii private si de stat, vor arata felul cum stramosii nostri au cunoscut si transmis din generatie in generatie stiinta despre precesiunea Polului Nord Ceresc si, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze in acele timpuri constructii topografice atit de precise pe un teritoriu muntos atit de vast. Noi, care am vazut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea exceptionala a fierului dacic, proprietatile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Magura Calanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriasele terasari care masoara in adincime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatra taiata de daci pentru a realiza "zidirea muntilor", cum spune Dio Casius, nici macar nu ne miram de faptul ca stramosii nostri casnici si rustici au putut cunoaste si drumul precis al stelelor pe cer, si oglindirile lor pmintesti, si necesitatea imperioasa a curateniei sufletelui pentru devenirea omului [Platon, Harmides].

Ordinul Lebedei Purpurii Despre Ordin LEBĂDA, LE CYGNE, THE SWAN, NGANG PA – în tibetană, HAMSA – în sanscrită În tradiţiile hindusă şi buddhistă lebăda este vehicolul zeilor şi forma lor preferată de transmutaţie. Universul a apărut dintr-un ou de lebădă, sufletele oamenilor au forma lebedei, marii yoghini sunt numiţi paramahamsa – lebăda supremă. În Tibet lebăda este identificată cu garuda albă, iar în India era considerată ca o fiind o fuziune între naga-dragon şi garuda, se credea că ea este capabilă să separe laptele din apă, fiind asfel un simbol al Înţelepciunii Discernerii şi Concilierii opuşilor. În hatha yoga HAMSA este forţa vieţii – prana, HAM fiind sunetul expiraţiei, iar SA al insipraţiei, SOHAM este sunetul care apare cu repetarea respiraţiei, semnifcaţia sa fiind EU SUNT EL – dizolvarea în absolutul fără formă. CYGNUS este numele grec latinizat al constelaţiei lebedei, asociată lui Zeus – transformându-se în lebădă pentru a o seduce pe Leda, dar şi copiilor lor gemeni, Castor şi Polux, Elena şi Clytemnestra – născuţi din ouă de lebădă. Lebăda este simbolul lui Apollo, al Afroditei, al lui Venus şi Artemis, al lui Orfeu – transformat în lebădă după ce a fost ucis. În cele din urmă constelaţia Lebedei a devenit constelaţia lui Hristos, a crucii sale, fiind deja demult numită şi Crucea Nordului. Lebăda este unul dintre cele mai puternice şi cele mai vechi toteme, numele său de exemplu este unul dintre cele mai vechi nume în limba engleză şi a rămas neschimbat din timpurile anglo-saxonilor. De fapt arhetipul Lebedei nu apare niciodată singur, este parte a unei triade, împreună cu cel al Dragonului şi al Phoenixului, o triadă a familiei sacre, Tată, Mamă, Copil, iar Ordinul Lebedei apare în conjuncţie cu cele ale Dragonului şi Phoenixului, ca şi alegorie a celor Trei Trepte, Trei Temple, Trei Forţe. ORDINUL LEBEDEI PURPURII ”Niciodată nu se va putea înţelege pe deplin legenda Graalului, dacă nu se va şti cine erau păzitorii săi. Oamenilor acelor timpuri le-ar fi părut cu totul ridicolă afirmatia: Atunci păzitorii Graalului nu erau oameni adevăraţi. Căci ei ar fi replicat: Credeti voi, figuri de umbră care păşiţi pe Pământ, că sunteţi mai mult decât cei care au murit şi se adună acum în jurul Graalului? Oamenii care trăiau în acele timpuri ar fi resimţit ca pe un lucru ridicol ca aceşti figuranţi de pe Pământ să se considere a fi mai reali decât morţii vii. Trebuie să te transpui cu totul în sufletele acelui timp; aşa se prezentau lucrurile pentru aceste suflete. Şi tot ceea ce ar fi putut exista pentru lume prin existenţa conştienţei despre o asemenea legătură cu lumea spirituală se desfăşura în suflet. Din această cauză, oamenii îşi spuneau: Da, oamenii care se află aici, pe Pământ, au apărut mai întâi din ambianţa imediată. Dar omul prezentului devine ceva abia atunci când preia în sine ceea ce-i poate da un mort viu. Într-un anume sens, oamenii fizici de pe Pământ erau priviţi ca un înveliş pentru morţii vii, în acţiunile lor exterioare. Era o particularitate a acelor secole faptul că se spunea: Când aceşti morţi vii vor să săvârşească ceva aici, pe Pământ, printr-o acţiune care necesită folosirea mâinilor, atunci ei intră într-un om fizic viu şi lucrează prin intermediul acestuia. Dar mai mult decât atât. În acel timp existau oameni care-şi spuneau că nu poţi face nimic mai bun decât să oferi un înveliş unor astfel de oameni care au fost veneraţi aici, pe Pământ, şi care acum sunt entităţi atât de importante în lumea morţilor vii, încât le este îngăduit să păzească Graalul. În acea vreme exista această concepţie dominantă în popor, încât se spunea: Acesta s-a consacrat, să spunem, Ordinului lebedelor. Acestui ordin i se conscrau aceia care voiau ca păzitorii, cavalerii Graalului, să poată acţiona aici, în lumea fizică, prin intermediul lor. Şi un astfel de om devenea o lebădă, prin care acţiona aici, în lumea fizică, un cavaler al Graalului. Gândiţi-vă la legenda lui Lohengrin. Amintiţi-vă că această legendă ne spune că Elsa de Brabant se afla în mare nevoie; atunci soseşte lebăda. Cel care apare este o lebădă, adică un membru al ordinului cavaleresc al lebedei care a preluat un tovarăş din cercul Sfântului Graal; nu este îngăduit să-l întrebi despre taina sa. În acel secol, dar încă şi în secolele următoare, cei mai fericiţi se simţeau principi cum era Henric de Saxa, care în expediţia sa din Ungaria a avut în armata sa un cavaler al lebedei, pe Lohengrin.” (Rudolf Steiner) Poate că primul ordin al lebedei este cel tibetan, înfiinţat acum 3000 de ani şi ai cărui reprezentanţi continuă tradiţia în exil. În Egipt apare menţionat un ordin al lebedei acum 2800 de ani. Grecia şi Roma au perpetuat acest curent spiritual, prezenţa lui este reliefată în mitologia nordică, iar creştinismul îl asimilează, sub forma legendei Graalului şi prin intermediul Templierilor, unul dintre legendarii cavaleri ai lebedei fiind Godfrey de Bouillon, Duke of Lower Lorraine, conducătorul principal al Primei Cruciade în Ţara Sfântă. În 1440 Frederick II of Brandenburg înfiinţează un ordin al lebedei, iar în 1843 regele Frederick William IV of Prusia încearcă să restabilească acest ordin. Astfel, există o echivalenţă între Ordinul cavalerilor păzitori ai Graalului, Ordinul Templierilor şi Ordinul Lebedei. SECRETE ALE ORDINULUI LEBEDEI ŞI DRAGONULUI Între Clipă şi Istorie… Între Punct şi Univers… Între Haos şi Cosmos… Între Zero şi Infinit… Între Fiinţă şi Nefiinţă… Între Abis şi Absolut… TRECERE EGALITATE IUBIRE MOARTE ÎNVIERE ABSOLUT PREZENT PREZENŢĂ ESENŢĂ CONŞTIINŢĂ FIINŢĂ NONFIINŢĂ CLIPĂ PUNCT FORŢĂ NUMĂR MĂSURĂ GREUTATE DURATĂ DISTANŢĂ DIFERENŢĂ DEPĂRTARE DEPENDENŢĂ ECHIVALENŢĂ NICICÂND NICIUNDE NICIOFORMĂ NICICÂT NICICUM NICIUNFEL ŞTI SIMŢI FI VOI FACE SPERA Sunt 13 Iluzii Fundamentale… Sunt 13 Direcţii Principale… Sunt 13 Categorii Esenţiale… Sunt 13 Mişcări Regale… Sunt 13 Praguri Probaţionale… Sunt 13 Chei Relaţionale… Între… Printre… Dintre… În 3… Prin 3… Din 3… Animale sacre… simboluri ale Vărsătorului… Lebăda cuprinde aerul şi apa, Dragonul, focul şi pământul, dar ambele cuprind eterul, iubirea şi libertatea, răzvrătirea şi fidelitatea… Sunt esenţa Vărsătorului, lebădă-maximă iubire, dragon-maximă independenţă, simboluri universale între Maximă Înţelepciune şi Maximă Rebeliune, Crist şi Antihrist… animale Totem… simţiri, sensuri, semnificaţii… NU TE TEME, trăieşte eroismul, nu te întrista, fii foc… NU MINŢI, trăieşte sinceritatea, nu te întoarce, fii oglindă… NU COMPARA, trăieşte forţa, nu uita, fii oglinditul… NU JUDECA, trăieşte adevărul, nu accepta, fii oglindire… NU CRITICA, trăieşte libertatea, nu corecta, fii oglinditor… NU CONDAMNA, trăieşte iubirea, nu acuza, fii prezenţă… NU PEDEPSI, trăieşte moartea, nu acţiona, fii absenţă… NU TOLERA, trăieşte învierea, nu repeta, fii absolut… ACUM e periculos, AICI e periculos, RĂUL e periculos, BINELE e periculos, CENTRUL e periculos, TOTUL e periculos… DINACUM e sigur, DINAICI e sigur, DINCOLO e sigur, DINCOACE e sigur, ÎNĂUNTRU e sigur, NIMIC e sigur… Noaptea NEŞTIINŢEI şi a NESIMŢIRII este singurul întuneric impenetrabil… Rămâi mereu în conjuncţie cu SOARELE tău, permanent, etern, întotdeauna, în fiecare clipă… CE ŞTII… CE SIMŢI… CE EŞTI… CE AI… CE VREI… CE CERI… CE POŢI… CE FACI… CE SPERI… Ce este Lumea… este o posibilitate de a găsi Harta… Ce este Harta… este o posibilitate de a găsi Omul… Ce este Omul… este o posibilitate de a găsi Legenda… Ce este Legenda… este o posibilitate de a găsi Sufletul… Ce este Sufletul… este o posibilitate de a găsi Zeul… Ce este Zeul… este o posibilitate de a găsi Absolutul… Rupe-te de Tot şi Rupe Tot…Totul este rupt deja, Tu eşti rupt deja… Rupându-te, te vei aduna, Rupând, vei aduna, înţelege… A Rupe este a găsi mijlocul, a te mişca în mijloc, spre mijlocul mijlocului… a RUPE este CALEA… RUP este PUR, a rupe este puritate… RUPE-TE DE TINE, RUPE-TE DE TOATE, RUPE-LE PE TOATE, RUPE-TE PE TINE… Oamenii sunt Zei muritori… Zeii sunt Oameni nemuritori… NU DEPINZI DE NIMENI ŞI DE NIMIC… TOTUL DEPINDE DE TOATE ŞI DE TOŢI… ACESTA DEPINDE DE ACEASTA… ACELA NU DEPINDE DE ACEEA… AŞA ŞI ATÂT… AICI ŞI ACUM… ASTFEL… Viaţa fiecăruia dintre noi este Triplă… suntem 3 Oameni, trăim 3 Vieţi în 3 Lumi… Fătul… Bebeluşul… Omul… Din păcate doar ultima ipostază este accesibilă deocamdată memoriei noastre… Aşadar prima accepţiune şi esenţa „urgenţei” o văd în revalorizarea şi recuperarea prin „reamintire”, „retrăire” şi „reintegrare” a primelor două aspecte ale realităţii noastre… Văd aici „urgenţa spirituală” din mesajul general al „religiei” privitor la salvare, mântuire, răscumpărare, eliberare, imortalizare… Suportul vechilor „tehnologii” ale sacrului este constatat azi prin „Noua Fizică”, „Noua Biologie” şi „Noua Genetică”… Necesitatea prezenţei antimateriei, prezenţa a incă 3 universuri din materie neagră şi 6 universuri din energie neagră (din punct de vedere al proporţiilor cantitative)… Existenţa a unui număr de 9 ori mai mare de organe de simţ complet diferite de cele cunoscute, cenzura a peste 90% din senzaţiile psihice, nefuncţionarea a 90% din creier… Inactivitatea a peste 90% din materialul genetic, posibilitatea schimbărilor ADN intenţionate, funcţionarea genelor ca receptori şi emiţători de lumină coerentă… Lasă un comentariu

Teorie publicată într-o carte Piramidele din Ţara Bîrsei 21.08.2009 07:46:04 (Arhiva) Publicitate • Valentin Thrcaar din Bran susţine că extratereştrii au construit piramide în zona Braşovului, asemănătoare celor din Egipt • Brăneanul, pe numele real Valentin Tîrcă, crede că a descoperit adevărul despre evoluţia omenirii sub supravegherea unui popor extraterestru În încercarea de a afla cum s-a format Terra, ce a fost înainte de apariţia omului şi în primele sale secole de existenţă, au apărut zeci şi sute de teorii. Bazate pe vestigiile arheologice, unele au suport ştiinţific, altele sînt mai mult exerciţii de imaginaţie. Un brănean cu astfel de preocupări crede că a descoperit adevărul despre evoluţia omenirii sub supravegherea unui popor extraterestru. Acesta a „amenajat“ planeta noastră aşa cum fac edilii cu oraşele, prin planuri de urbanism. Mai mult, aceşti ET se pare că au întemeiat o colonie în Munţii Carpaţi, iar Ţara Bîrsei era sediul central. Aici au trăit în pace cu indigenii, dînd naştere poporului agathîrs. El însuşi descendent din neamul acestora şi ultima căpetenie a lor, Valentin Thrcaar (Tîrcă, în limba română) ne spune cum s-a derulat adevărata istorie a omenirii în cartea „Evanghelia după regele agathîrs sau dincolo de «adevărul» catolic“. Vizitatori din Constelaţia Dragonului După Valentin Thrcaar (foto medalion), Terra a fost descoperită de o civilizaţie din Constelaţia Dragonului, care a modelat planeta noastră în decursul a 1,2 miliarde de ani, a colonizat-o şi i-a exploatat resursele naturale: aur, diamante şi uraniu. Tot ce au excavat au depozitat pe un asteroid plasat pe orbită, deasupra Polului Nord. Acest asteroid s-ar fi transformat, în timp, în satelitul artificial Luna. Extratereştrii s-au ocupat şi de axa Terrei, înclinînd-o astfel încît clima să devină propice vieţii. Terraformarea s-a soldat cu crearea continentelor pe care le ştim azi, plus Atlantida şi Lemuria (legendarele continente dispărute). Pe uscat s-au constituit 17 colonii ET, tot atîtea cîte stele numără Constelaţia Dragonului, locul de baştină al alienşilor. Tot 17 sînt şi oraşele importante aşezate pe Dunăre, fluviu artificial, în teoria brăneanului, care, privit din spaţiu, arată tot ca un dragon. La fel, şi Nilul. Cel mai mare dragon proiectat pe harta Pămîntului uneşte 17 oraşe importante, din Egipt pînă în Mongolia, unul dintre ele fiind Codlea. România, colonia preferată a ET Extratereştrii dragonieni au creat primii oameni, „ca un hibrid bun de muncă, dar cu un coeficient de inteligenţă redus“. Din al doilea experiment genetic au rezultat oameni mult mai inteligenţi, ai căror descendenţi sînt asiaticii de azi. Dragonienii stabiliţi pe Terra s-au împerecheat cu băştinaşele, rezultînd mai multe rase. Una dintre cele 17 colonii întemeiate de către ET se numea Agartha şi includea actualul teritoriu al României. Valentin are multe detalii despre Agartha. Aici trăiau thrcii, oameni albi cu părul negru, din care au derivat tracii şi etruscii, pelasgii (elita thrcilor), dar şi sauromaţii, „rasă albă cu o tentă de albastru deschis, ochii luminoşi şi părul blond. Perla creaţiei extraterestre. Ei sînt strămoşii celţilor şi ruşilor“. Mai găsim pe plaiurile Agarthei şi giganţi de 3,5 metri înălţime, rezultaţi din împerecherile ET cu thrci şi sauromaţi. Ne tragem din dragonieni Agartha era cea mai importantă bază extraterestră, Carpaţii fiind regiunea în care s-au construit laboratoare şi uzine pentru prelucrarea aurului, obiective legate între ele prin tunele. Dovada că România era preferata dragonienilor este mulţimea de piramide construite în zonă, mai multe ca în Egipt. „Între Rîşnov şi Bran se găseşte cel mai mare complex de piramide împădurite“, susţine Valentin. Cele 17 piramide erau, de fapt, locuinţele extratereştrilor, în care erau protejaţi de radiaţiile solare. În interior, pentru confort, anulaseră forţa gravitaţională. „În această colonie, nu existau bani, fiecare îşi făcea conştiincios datoria. Unii extrăgeau aurul, alţii îl transportau (agathîrşii, rezultaţi din încrucişarea ET cu thrcii), ceilalţi erau agricultori, meşteşugari, crescători de animale“, spune Valentin. Piramidele şi construcţiile megalitice, fie ele din România, Egipt, Stonehenge, Insula Paştelui sau Teotihuacan, au fost construite din piatră topită cu laserul. Blocurile erau ridicate prin anularea gravitaţiei. Complexul de la Şona „Un complex de piramide identice cu cele din Egipt se afla la Măgura Codlei. Acestea au fost demontate şi asamblate în piramide mai mici la Şona, ca morminte pentru regii agathîrşi, în mileniul IV, î.e.n.“, susţine Valentin. Un alt complex ar fi la Tulcea, înaintea bifurcării Dunării în cele trei braţe. Iar alt grup de piramide mici e la Rîşnov. Curtea de Argeş, Ţara Luanei (Munţii Buzăului), Bran şi Sinaia ar fi alte centre locuite cîndva de extratereştri. Dacă unim cu o linie imaginară Măgura Codlei cu Curtea de Argeş şi Ţara Luanei, obţinem un triunghi. Dacă adăugăm şi al patrulea vîrf, Sfinxul, rezultă o piramidă triunghiulară. Aceasta adăposteşte o altă piramidă imaginară cu baza în punctele Sinaia, Rîşnov şi Bran şi vîrful tot în Sfinx. Mai interesant decît această geometrie imaginară este faptul că, după observaţiile brăneanului, piramidele de la Şona (gurguie), care dau şi azi bătăi de cap oamenilor de ştiinţă, ar fi dispuse exact ca acelea din Complexul de la Gizeh şi ca acelea descoperite în imaginile captate de la suprafaţa planetei Marte, rămase şi azi fără explicaţie. O altă istorie Atlanţii s-au luptat pentru bogăţiile din adîncurile Agarthei, dar populaţia locală a fost protejată de ET, singura colonie rămasă intactă fiind în Carpaţi. În războiul atomic, atlanţii au distrus Lemuria, iar ET au scufundat Atlantida. Supravieţuitori ai tuturor dezastrelor, agathîrşii vor avea parte de o istorie proprie. Alta decît cea din manuale. Chiar istoria universală şi creştinismul sînt diferite faţă de cele cunoscute, dacă e să îl credem pe Valentin. El susţine că, încă din antichitate, agathîrşii au constituit Ordinul Dragonului (după numele constelaţiei din care au venit ET), al cărui stindard era dragonul negru, asemănător cu al tracilor, deci tot un cap de lup. Acest ordin a făcut istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi o mai face şi azi. Cavalerii dragonieni l-au instalat pe Ceauşescu la putere. Dictatorul s-ar trage din stirpea lui Vlad Ţepeş şi familia Basarabilor, şi n-ar fi fost un conducător aşa prost cum crede lumea. Politica de azi e sub influenţa francmasonilor, ordin de care Putin a scăpat, el fiind singurul conducător care mai poate salva planeta. Ultimul rege al agathîrşilor Toate informaţiile pe care le deţine Valentin sînt înscrise în tăbliţele de la Sinaia. Aşa crede el. Cine va reuşi să le desluşească va afla şi că Decebal e înmormîntat la Şona. Denumirile de Bîrsa şi Transilvania, ar proveni din Thrsa, termen agathîrs. „Limba agathîrşilor era foarte complexă, se poate vedea pe tăbliţele de la Sinaia şi cele de la Tărtăria. Pentru un obiect, existau opt cuvinte“. Regele lor se numea thrcaar, termen din care ar deriva şi cuvintele „ţar“ şi „Caesar“. Toţi românii care poartă numele Tîrcă, Terciu, Toarcea, Tercea sau derivate ale acestora, plus toponimele de prin zona Buzăului, provin de la vechea civilizaţie a agathîrşilor. Valentin se consideră regele ultimilor 86 de agathîrşi. Nu vrea onoruri şi bogăţii, ci doar să receptăm mesajul lui. Mesaj care sună cam aşa: „Adevărul despre originile noastre a fost mereu acelaşi, însă ne-a fost confiscat ca să nu putem emite pretenţii. Prin teroare controlată, ne-au furat identitatea, istoria şi dreptul de gîndi liber. Adevărul poate fi dureros uneori, dar istoria este doar una şi este total diferită de istoriile pe care cei de la conducere le-au scris pentru noi, cei conduşi“. Agatîrşii şi Agartha, enigme nedezlegate • Termenii folosiţi de Valentin Thrcaar există şi în limbajul istoricilor, numai că au alte înţelesuri. Astfel, agatîrşii reprezintă un popor pomenit de Herodot, localizat „acolo unde rîul Maris izvorăşte“, şi unde arheologii au identificat morminte la Aiud, Teiuş, Blaj. Iorga notează că „se crede că agatîrşii, în curs de tracizare, au preluat la sfîrşitul sec. VI î.Hr. conducerea unor triburi geto-dace din depresiunea Transilvaniei şi Subcarpaţii Meridionali“. Legenda spune că Skytes şi Agathirsos erau fii lui Hercule. Agatîrşii ar fi migrat spre apus sub presiunea sciţilor, în jurul anului 600 î.Hr. Herodot îi apropie de traci, distingînd la agatîrşi gingăşia, bogăţia în aur şi proprietatea comună asupra femeilor. Aristotel scria că se tatuau şi cîntau legile pentru a le învăţa pe de rost. În schimb, Agartha este o lume subterană în care se intră pe la Polul Nord. Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord, ar locui, de 100.000 de ani, o civilizaţie mult mai evoluată. Virgil Armstrong, fost agent CIA, a descris o lume formată din oameni nemuritori care stăpînesc o tehnologie uimitoare, inclusiv farfurii zburătoare. NASA deţine o fotografie a uriaşei găuri de la Polul Nord (foto). Dosarul cu informaţiile legate de Agartha este secretizat.

Despre originea traco-getă a mitului hiperboreenilor de Monica Dascălu Tara hiperboreenilor este adesea pomenită în mitologia greacă. Nimeni nu stie exact unde se află ea, dar se presupune că undeva în nordul extrem, fără doar si poate, dincolo chiar de tinutul dinspre care suflă Boreu, vântul de miazănoapte. Unii istorici consideră că pentru greci Hiperboreea era un fel de paradis îndepărtat, de sălas al Preafericitilor. Acolo era tara viselor, a tuturor prunciilor si a vârstelor de aur. Apollo trăise acolo în tinerete, tot acolo se născuse Leto, mama lui si acolo se întoarce el după fiecare ciclu astral de 19 ani. Se spune că un hiperboreean, pe nume Olen, ar fi întemeiat oracolul din Delfi, iar Pitagora trecea drept reîncarnarea unui hiperborean. Hiperboreanul era considerat a fi un fel de supraom, care trăieste în fericire si întelepciune si este înzestrat cu puteri magice. Poporul fabulos al hiperboreenilor trăia, după cea mai mare parte a scriitorilor greci, într-un tinut situat la nordul Eladei. Se pare că Hesiod îi mentionează pentru prima oară, apoi epigonii lui Homer. Cât despre Herodot, acesta consideră tot ceea ce se povesteste despre Hiperboreeni este o născocire, justificând aceasta prin faptul că Scitii, care locuiau la nord de Grecia nu vorbesc despre ei si nu-i cunosc. În schimb, Herodot povesteste ce spun oamenii din Delos privind Hiperboreenii. Mai târziu, ei sunt mentionati de Pausanias, Pindar, Hellenikos, apoi de Diodor din Sicilia, Pliniu cel Bătrân si Clement din Alexandria. Cât despre etimologia numelui lor, după Antici, Hiperboreenii ar fi cei care locuiesc dincolo de vântul din nord, Boreas, si dincolo de muntii Fipes (Phipees), munti fabulosi din nordul Scitiei, într-o tară caldă. Etimologiile moderne nu par mai exacte. Dar legendele despre Hiperboreeni diferă la templul din Delfi si la cel din Delos. La Delfi, se afirmă că faimosul oracol a fost fondat de hiperboreeni, care l-au asociat cu Apollo, si că acesta călătorea în tara hiperboreenilor într-un car tras de lebede albe. Nimeni nu poate găsi drumul care duce în tara hiperboreenilor, unde nu se poate ajunge nici pe pământ, nici pe mare. Doar eroii si cei pe care zeii îi îndrăgesc pot ajunge acolo. Hiperboreeni, se spune la Delfi, trăiesc o mie de ani, mereu tineri, fericiti si bucurosi, căci nu există la ei boală, oboseală sau bătrânete. Toti cântă si dansează în onoarea lui Apollo, zeul luminii. În plus sunt vegetarieni, sunt oameni pasnici, drepti si prietenosi. Se spune că ei i-au ajutat pe greci să respingă invazia Galilor în 279 î.e.n. Totusi la Delos se spuneau alte lucruri despre Hiperboreeni, care erau, după preotii templului, fericiti, mereu tineri, piosi, drepti, pasnici si dotati cu puteri miraculoase. Ei trimiteau la templul din Delos daruri acoperite cu paie, prin vecinii lor sciti. În acele timpuri antice, aceste daruri soseau la templu aduse de fecioare sfinte însotite de cinci hiperboreeni. De altfel, două din aceste fecioare ar fi fost înmormântate la Delos. Un alt hiperboreean, Abasis, ar fi purtat o săgeată în jurul pământului fără sa mănânce nimic în acest timp. Mitul hiperboreenilor e de aproape înrudit cu mitul vârstei de aur, a câmpiilor Elisee sau a Insulei Preafericitilor. Anticii au căutat să localizeze tara hiperboreenilor în numeroase regiuni mai mult sau mai putin îndepărtate: insula Thule, o altă insulă situată aproape de India, în Irlanda, într-o insulă dincolo de Atlantic, într-o insulă aproape de Arabia, în Marea Mediterană, dincolo de Himalaya etc. Dar dincolo de toate, povestile despre Hiperboreeni nu sunt atât de fantastice si imposibil de admis ***** cred unii istorici. Într-adevăr, de ce nu ar fi posibil să fi existat la nord de Grecia grupuri de oameni religiosi care să semene prin multe trăsături cu acesti fabulosi oameni virtuosi, întelepti, pasnici, vegetarieni si celibatari? Si asta cu atât mai mult cu cât asemenea oameni au existat într-adevăr, asa ***** vom arăta în continuare, ei fiind chiar strămosii nostrii, dacii. De altfel, Iliada atestă existenta unor oameni foarte religiosi la nordul Dunării, în timpul războiului troian. În cântul 8, versurile 6-8 se spune: �Zeus contempla tara tracilor, cavaleri priceputi: pământul Misienilor, experti în lupta corp la corp, cea a Hippimolgilor, tara Gallactofagilor, cea a Abioi-lor, cei mai drepti dintre oameni�. Termenul �Hippimolges� înseamnă �cei care mulg iepele� si �Galactophages� sunt �cei care se hrănesc cu lactate�. Toti acestia sunt traci, desi Strabon afirmă că cele trei popoare mentionate anterior apartin neamului Scitilor. Aceasta este imposibil, pentru că Scitii au venit în Europa în secolul 7 î.e.n, iar războiul troian a avut loc în sec 13 sau 12 î.e.n. Deci aceste trei popoare mentionate erau trace si locuiau la nordul Dunării. Sensul denumirii de Abioi este mai greu de explicat, selectăm câteva posibile variante: �cei fără familie, care trăiau fără femei� sau �nomazi, oameni săraci, fără arc�, sau �oameni linistiti, pasnici�, sau �cei care au viata lungă�. Textul lui Homer sustine ideea că acesti Abioi erau cei mai drepti dintre oameni si numele lor indică faptul că sunt oameni religiosi din moment ce trăiau în celibat (ceea ce pentru lumea greacă era un act eroic). Abioi-i se hrăneau cu lapte, erau vegetarieni si acest ascetism se datorează doctrinelor religioase (de fapt, tehnicilor spirituale) pe care tracii le practicau, după cum arată Posidonios, citat de Strabon. Unii istorici afirmă că marele initiat dac Zalmoxis a fost contemporan cu Pitagora (si chiar că ar fi fost discipolul lui, afirmatie care, spune Vasile Lovinescu, trebuie atribuită incredibilei semetii a grecilor. Vasile Pârvan consideră si el această ipoteză ca fiind naivă si citează diversi istorici care mentionează faptul că de fapt Pitagora a fost un discipol spiritual al tracilor). Oricumar sta lucrurile, este clar că spiritualitatea dacilor nu începe cu Zalmoxis si nici vegetarianismul în cazul lor nu provine de la scoala lui Pitagora, deoarece, repetăm, acesta a trăit în secolul 7 î.e.n. Se presupune de altfel că ceea ce a adus nou Zalmoxis în practicile spirituale ale dacilor a fost folosirea camerelor subterane sau a grotelor pentru asceza spirituală, în scopul atingerii nemurii. Acesti acesti fermi trebuiau să trăiască izolati, departe de zgomotul satelor si de locuitorii lor. Ei trebuiau să trăiască ascunsi, de altfel locuiau destul de mult în grote. Viata misterioasă a adeptilor lui Zalmoxis, care trăiau ascunsi în pesterile lor, nu se căsătoreau, erau vegetarieni si refuzau bunurile lumesti, poate cu sigurantă să fi fost sursa istorică a mitului hiperboreenilor, din moment ce discipolii lui Zalmoxis trăiau în munti unde se aflau pesteri, în Carpati, la nordul Dunării si al Greciei. O vizune mai elaborată asupra mitului hiperporeenilor este prezentată de Vasile Lovinescu în lucrarea sa �Dacia hiperboreeană�, care ne prezintă o abordare initiatică a istoriei, asociată cu o geografie sacră a Planetei noastre. În această viziune, poporul initiat al hiperboreenilor migrează în diferitele cicluri istorice în zone geografice cu o semnificatie sacră aparte. Si, am completa noi, în aceste zone speciale se află în diferitele etape istorice proiectia în planul fizic a Shambalei, centrul spiritual al panetei. Una din etapele acestei migratii a hiperboreenilor a fost în Dacia, iar traditia spirituală dacică este �urmasa� culturii lor. (Insula Serpilor mai era numită si Insula Albă sau Leuce, si templul lui Apollo care a existat aici, ale cărui ruine există si azi, ca si toponimia din zonă atestă această conexiune). Muntele Omu, numit în popor �Osia lumii� sau �Buricul Pământului� este axul central al geografiei sacre a României.

Capitolul 2- Arme de Atac si Aparare Bestia din fiecare om nu poate fi infranta cu vraji, descantece, rugi, slujbe religioase ori alte ritualuri mistice. De altfel, aceste practici salbatice nu produc nici un efect, in nici un domeniu al vietii umane, fapt bine cunoscut de cei care au apelat la ele si s-au fript. Din toate rugile religioase din lume nu se poate face nici macar o felie de paine, dar intoxicatii mistici continua sa se milogeasca, deoarece nu cunosc un adevar fundamental: Dumnezeu nu este sluga la ignoranti si lenesi. Divinitatea ne-a inzestrat organismul cu tot ce avem nevoie pentru a ne rezolva singuri problemele de viata, inclusiv autovindecarea de cele mai groaznice boli. Din nefericire pentru generatiile noastre, intunericul judeo-crestin a franat cunoasterea potentelor fiintei umane mai mult de 15 secole, fapt pentru care mai suferim inca de boli. Daca niste salbatici alienati din urma cu 2000 de ani n-ar fi inventat religia judeo-crestina, astazi n-am fi cunoscut nici o boala si nici o nedreptate, am fi zburat liberi prin Univers, am fi fost oameni adevarati. Cugetati putin la aceste afirmatii, inainte de a continua studiul! Cugetati si adoptati atitudinea corecta fata de agresiunea mistica actuala, adica de respingere neconditionata! Numai astfel, urmasii nostri nu vor cunoaste suferinta si nedreptatile. Cei care ati citit volumele Mantuirea de dupa cumplita ratacire si Zamolxe Arianul sunteti ceva mai pregatiti sa va aparati sanatatea psihica de agresiunea mistico-religioasa. In orice confruntare se folosesc arme mai simple sau mai sofisticate. Fiecare dintre noi are de purtat o confruntare cumplita, confruntarea cu bestia din noi insine, adica cu inamicul patruns in propriul organism. De la bun inceput va atentionez sa nu pactizati cu bestia, sa nu credeti si sa nu afirmati ca face parte din organismul si din personalitatea dumneavoastra. De exemplu, daca suferiti din cauza vreunei boli, sa nu ganditi si sa nu vorbiti in stilul Am gastrita, Sunt bolnav de ciroza etc. ! Trebuie sa ganditi si sa spuneti Ma agreseaza o gastrita, Organismul meu e agresat de ciroza etc. Pe timpul studierii acestei carti, veti descoperi ca recomandarile mele au un solid suport stiintific si va ajuta enorm in infrangerea bolilor-inamici. De asemenea, nu veti gandi si nu veti afirma niciodata Sint fricos, Sint nervos, Mi-e lene, Sint un prost etc. Dimpotriva, cand cineva va va spune asa ceva ori vreun eveniment din viata dumnevoastra ar indica astfel de defecte de personalitate, trebuie sa va spuneti cu toata credeinta ca posedati personalitate pozitiva, curajoasa, calma, harnica, inteligenta etc. Astfel, veti capata incredere in fortele proprii, va veti forma o parere buna despre propria personalitate si veti invinge orice obstacol interpus intre dumneavoastra si obiectivele dorite – sanatatea, succesul, gloria, bogatia si fericirea. Ne-am inteles? Nu pactizati cu inamicul nici in gand, nici in vorbire, nici in fapta! Contraziceti-l si atacati-l mereu, cu armele pe care le veti cunoaste in acest capitol! Daca procedati astfel, fortele bestiei vor scadea mereu iar puterile dumneavoastra se vor multiplica, de la oi zi la alta. Toate cele sase categorii de arme pe care le vom invata in acest capitol depind de creier. In orice confruntare moderna, omul inzestrat cu un creier bine antrenat va invinge, fara exceptie, orice individ musculos, dar slab pregatit psihic. Vi se pare ca exagerez de pe pozitia unui soarece de biblioteca? Aflati amicii mei, ca am practicat sporturi dure (lupte libere, box, schi, inot) si sint bine cladit, insa adevarat putere cu care am invins obstracolele dificile din viataimi sta in creier. Ideal este sa aplicati dictonul latin Mens sana in coirpore sano, dezvoltandu-va un trupa armonios, inzestrat cu un psihic sanatos si foarte puternic. Daca trebuie sa optati, inclinati balanta in favoarea perfectionarii psihicului, eoiarece componenta fizica a organismului il va urma, dezvoltandu-se corespunzator! Cei care acorda atentie mai mare dezvoltaii fortei fizice pot obtine succese limitate, in profesii inferioare (paznic, insotitor sau bodyguard, militar, lupattor, boxer etc. ) Daca insa vreti sa urcati in ierarhiile economice, sociale, stiintifice, artistice, politice ori administrative (guvernanti, diplomati etc.), trebuie sa va dezvoltati capacitatile creierului. In acest volum, veti intalni informatii inedite, imposibil de gasit in vreo lucrare stiintifica deja facuta publica (genetica, neurologie, psihologie, parapsihologie). Va garantez, cu autoritatea mea de fost ofiter de informatii si de psiholog bun, ca sint informatii adevarate, de incredere, care vor fi validate de practica stiinrifica, in urmatorii ani sau in urmatoarele decenii. E vorba mai ales de informatii din asa-zisul paranormal, un domeniu stiintific cam compromis de amestecul unor sarlatani mistici sau laici. Noi vom separa adevarurile sigure, demonstrate stiintific, de speculatiile mistice sau laice, lansate de pseudo-paranormali, fie ei si cu diplome de studii in diverse domenii (psihiatrie, psihologie si parapsihologie, mai ales). In toate cazurile aparent supranaturale ori supraomenesti, eu va voi explica suportul stiintiifc al fenomenelor misterioase, eliminand explicatiile mistice date de diversi indivizi. Cand aflati ca un anumit fenomen are cauze cunoscute, este explicat stiintific si poate fi stapanit de dumneavoastra, va dispare teama mistica indusa de sarlatanii, impostorii si alienatii mintal strecurati in domeniul parapsihologiei. Va place aceasta perspectiva? Desigur, raspunsul este afirmativ, deoarece fiecare om normal prefera sa cunoasca dinainte regulile dupa care se produce un fenomen din organismul sau si efectele produse de acesta. Numai naivii, ignorantii si alienatii mintal sint dispusi sa serveasca drept cobai umani unor practicanti de pseudo-stiinte sau de ritualuri mistice. Acum intelegeti de ce, ori de cate ori am avut ocazia, imi avertizez cititorii sa nu studieze si sa nu practice nici un fel de doctrina sau ritual mistic ori pseudo-paranormal. Deocamdata, in Romania nu functioneaza nici o scoala serioasa de parapsihologie autentica, astfel ca majoritatea persoanelor care isi atribuie astfel de calitati sint fie amatori scoliti superficiali, prin cursuri ale unor bioenergoterapeuti veniti din strainatate (in special din Rusia), fie simpli mistici inchipuiti parapsihologi. Cele sase categorii de arme cu care atacam ori ne aparam de bestia din noi sint urmatoarele: 1. Sugestia si autosugestia 2. Activarea fortelor latente din organism 3. Imageria mentala 4. Dezintegrarea 5. Constentizarea si controlul rationalo-volitiv 6. Scutul bionergetico-informational

Kogaionul e Muntele Sfant al lui Zamolze - cei care-l cauta fizic, nu au sa-l gaseasca (deoarece ei il cauta pt. comori sau mari secrete care i-ar face celebri) , Kogaionul e Muntele Sfant care li se arata in Suflet celor care nu cauta sa-l gaseasca , el se afla acolo dintotdeauna – atat in om cat si in afara lui; totul e sa te regasesti pe tine si vei regasi Kogaionul – totul e sa lasi Harul D.Sfant – pe Isus Hristos sa lucreze la inima ta, sa fii mantuit si reantregit in Dumnezeul Cel Viu din Inima ta … si vei regasi Kogaionul … Iata ce ne spune Zamolxe : Kogaionul il cauti cu Lumina Intreaga si Curata a Inimii Din Cerul Bucuriei Binecuvantarii, sau mai simplu, Kogaionul il cauti prin – si cu Bucuria Din Inima. Shiva ne spune ca aceasta - Bucuria Din Inima - e Swami ShivAnanda , adica e Lumina si Caldura Iubirii lui Shiva prin care ne duce deasupra Constiintei lui Shiva – in Ananda ; Ananda = Fericirea Constienta … e acea stare prin care te bucuri ca un copil de tot ceea ce faci … te lasi liber si faci tot ceea ce simti – tot ce iti spune inima fara sa iti pese de altii , fara sa iti pese ca esti caraghios sau ca faci lucruri prostesti … e libertatea si bucuria – fericirea fiintei tale. Kogaion e si locul din Mijlocul Fiintei – din Inima - unde se uneste in Sfintenia Fiintei, ce-i in afara fiintei cu ce e inauntru … uneste tot ce e Sfant in afara fiintei (Muntele Sfant din Afara ta – deoarece Kogaionul exista fizic in Romania) , cu tot ce e Sfant in fiinta (muntele Sfant al fiintei), spune Zamolxe. Initiatic, muntele – la fel ca si piramida simbolizeaza Fiinta Intregita – ne spune Shiva … in lume dar mai ales in Romania sunt f. multi munti cu forme de piramida (care e specifica dacilor) …am vazut chiar 7 … 9 …piramide naturale formate intr-un singur munte , in Bucegi (BaKauKa-Vocea de tunet a lui Dumnezeu), in Piatra Craiului, Lakhma, Godeanu, Retezat … Alba, Hunedoara si in multe alte locuri. In Muntele Kogaion intri prin Puterea Cuvintelor Sacre pe care le spui din inima – atunci cand SIMTI ca vrei sa le spui, atunci cand stii in inima ca ai de intrat in Munte , ne spune la final Zamolxe, la Kogaion au acces si vor intra Fiii Soarelui, fara casmale, tarnacoape sau excavatoare, ci doar prin rostirea Cuvintelor Sacre specifice.

TATAL NOSTRU AL DACILOR Tatal Nostru , Tu Care Ai Locul Tau In Lumina , Sfant Esti Tu Si Numele Tau … In Cer Si Pe Pamant , Astept Darul Inaltarii Tale In Mine . Sfanta E Vointa Numelui Tau In Mine - In Cer Si Pe Pamant . Primesc Darul Harului Tau In Fiecare Zi . Da-Ne Darul Luminii Tale Si Azi - El e Painea Noastra In Fiecare Zi . Harul Tau Sa Ne Dea Puterea Sfinteniei Sufletului , Da-Ne Noua Puterea Luminii Numelui Tau . Tata Sfant , Prin Puterea Harului Numelui Tau , Sufletul Nostru Cere Sa Primeasca Binecuvantarea Luminii Tale , In Inima Intunecata Si In Inima Care Intuneca . Tata Sfant , Aducem Multumire Focului Inimii Tale , Care Ne Duce Binecuvantati In Cerul , In Puterea Si In Sfintenia Ta . Amin

Dacia

Dacia a fost o tara antica din estul Europei. Ea a fost locuita de daci sau geti, popor de origine tracica. Herodot ii defineste in faimosul sau citat, ca "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Dacia corespunde, in mare, cu actuala Romanie si o parte din actuala Ungarie, intinzandu-se de la muntii Carpati, la nord de Dunare, la raul Nistru pana la raul Tisa. Centrul politic, militar, economic si religios al statului dac era in Muntii Orastiei.
Un regat dacic exista din secolul al doilea i.e.n. In timpul regelui roman Augustus, dacii, care erau niste luptatori excelenti, au inceput sa atace teritorile din sudul Dunarii - pe care romanii o considerau frontiera naturala. Intre anii 85 si 89 d. Hr. dacii au avut un tratat cu imparatul Domitian, care a cumparat imunitate in fata raidurilor dacice, prin platirea unui tribut anual. In campaniile din 101-107 d Hr., imparatul Traian a supus Dacia, care a devenit o provincie romana. Victoriile sale sunt comemorate inca pe Columna a lui Traian.
In anul 256 d Hr. getii au alungat romanii afara dintr-o mare parte a Daciei si imparatul Aurelian a abandonat definitiv provincia in anii 270-275 d Hr.. Dacia si dacii au constituit cadrul actualului popor roman. Dacii au rezistat multor atacuri si ocupatii straine iar prin contactele permanente cu exteriorul, in principal cu romanii, s-a creat poporul roman de astazi si limba romana. 45967ppr86ppg8p
Burebista este fauritorul intaiului stat dacic. El a fost numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei". Informatiile cele mai bogate despre el le aflam de la geograful grec Strabon: "Burebista, barbat get, luand in maini carma neamului sau, a ridicat poporul coplesit de nevoi din pricina nesfarsitelor razboaie si atat de mult l-a indreptat prin anumite deprinderi, viata cumpatata si ascultare de porunci, incat doar in putini ani a faurit o mare imparatie si a adus sub stapanirea getilor pe cei mai multi vecini. Pentru convingerea poporului, el a conlucrat cu Deceneu, un vraci, care a pribegit prin Egipt si a invatat anumite semne prevestitoare prin care deslusea vrerile divinitatii. In scurt timp Deceneu insusi, a fost socotit patruns de suflul divin.
Burebista a devenit capetenia unei puternice uniuni de triburi aproximativ in anul 82 I Hr. El a obtinut numeroase victorii impotriva triburilor straine si impotriva cetatilor de la malul Pontului Euxin (Marea Neagra). El a ajuns sa dispuna de o armata, care se spune, ca ar fi fost, de 200.000 de oameni (cifra probabil exagerata). Energia, clarviziunea si calitatile sale diplomatice stralucite de care a dat dovada i-au adus un prestigiu imens. Burebista a restabilit ordinea interna a statului dac, insanatosind impreuna cu preotul Deceneu moravurile poporului. Astfel, in zece-doisprezece ani, Burebista a creat un stat dac puternic, care se intindea din bazinul Dunarii de Mijloc pana la Nistru si de la Carpatii Nordici pana la Muntii Balcani. Dupa asasinarea lui Burebista, statul dac a fost impartit in cinci formatiuni statale independente, dintre care statul – nucleu din sud – vestul Transilvaniei era cel mai puternic.
Dupa 131 de ani un alt mare conducator a infaptuit reunificarea triburilor dacice: Decebal. El "era foarte priceput in planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga momentul cand sa atace pe dusmani cand sa se retraga la timp", scrie Cassius Dio. "Era dibaci in a intinde curse, luptator viteaz, stia sa foloseasca o victorie si sa iasa cu bine dintr-o infrangere”. El a faurit un stat dac mai putin intins decat cel al lui Burebista. Intre timp, teritoriile dobrogene fusesera anexate provinciei romane Moesia, din sudul Dunarii, zona strict controlata de o garnizoana romana.
Catre sfasitul secolului I d Hr., razboiul decisiv dintre daci si romani era inevitabil. El a izbucnit in anul 86 d Hr. In fata amenintarii romane, Duras-Diurpaneus a cedat lui Decebal tronul, el fiind prea batran. Acesta a infrant, in anul 87 ostirile romanilor, conduse de Cornelius Fuscus. Dar in anul 88 romanii au provocat o infrangere frea dacilor la Tapae. Dacii au cerut pace, care s-a incheiat in anul 89. In urma pacii, Decebal a devenit rege clientelar al Romei, care ii platea subsidii anuale si ii acorda ajutor tehnic. Decebal a facut totusi pregatiri pentru un nou razboi. In fata acestei situatii, romanii au reinceput razboiul in anul 101, sub conducerea imparatului Traian. Dacii au suferit infrangeri grele si au cerut pace, care s-a incheiat in anul 102. Razboiul a fost reluat in anul 105 si, cu toata rezistenta eroica a dacilor, s-a terminat in anul urmator. Mandrele cetati din muntii Orastiei sunt cucerite, devastate si incendiate. Cetatea Sarmizegetusa, capitala dacilor, este asediata si in vara anului 106 a.d. capituleaza. Decebal se retrage impreuna cu un grup de razboinici in munti; este urmarit si pentru a nu cadea prizonier, se sinucide. Capul lui este dus ca trofeu la Roma. Statul dac este transformat in provincie romana. pp967p5486pppg
Traian si-a sarbatorit triumful organizand serbari si jocuri timp de 123 de zile si punand sa se construiasca Columna si monumentul de la Adamclissi. Din Dacia, devenita acum provincie a Imperiului Roman, invingatorul Traian a adus la Roma o prada uriasa; printre altele: 165.500 kg aur fin si 331.000 kg argint. Dar, vechile ocupatii ale dacilor, au continuat. Procesul de romanizare a dus la etnogeneza romanilor, popor care a pastrat, in limba, in port, in obiceiuri, in credinte si chiar in unele manifestari artistice, mosteniri ale civilizatiei si culturii geto-dacice.
In timpul lui Burebista si a lui Decebal, societatea daca (geta) ajunsese la o cultura superioara. La fondul original al acestei culturi s-au adaugat, in cursul dezvoltarii ei, elememte culturale grecesti, celtice, romane, precum si elemente ale culturii altor populatii invecinate. O data cu ocuparea Daciei, romanii au inceput colonizarea ei masiva si organizata, in scopuri economice, politice si strategice. Colonizarea romana infaptuita in Dacia a fost mai puternica decat in oricare alta provincie a Imperiului Roman. Convietuirea din ce in ce mai stransa a dacilor cu colonistii de limba latina, adusi din intregul Imperiu Roman, a avut drept rezultat formarea popultatiei daco-romane, de limba latina. Civilizatia si cultura superioara a romanilor au luat locul culturii si civilizatiei dace pana la completa romanizare, datorata in primul rand colonizarii masive a provinciei cu elemente romane si romanizate. Romanii au introdus in noua provincie forme de organizare economica si sociala.
Cat timp a durat stapanirea romana (106 - 271), istoria Daciei s-a desfasurat in cadrul istoriei Imperiului Roman. Provincia Romana Dacia cuprindea la inceput cea mai mare parte a Transilvaniei si Banatul, Oltenia fiind atasata Moesiei. Mai tarziua Dacia a cuprins insa si Oltenia. Teritoriul de azi al Mo\unteniei, al Moldovei si al Maramuresului, a ramas, in general, in afara stapanirii romane. In Dacia, aceste teritorii au devenit centre ale miscarilor antiromane. Pentru a-si mentine stapanirea asupra Daciei, romanii au intarit apararea granitelor ei si au concentrat aici o puternica aparare.
In urma puternicei rascoale a dacilor din 117 – 118, imparatul; Adrian a reorganizat, in anul 119, provincia Dacia, impartind-o in Dacia Inferior (Oltenia) si Dacia Superior (Banatul si Transilvania). Curand dupa aceasta, tot sub Adrian, s-a creat in nord – vestul D. Superior si o a treia provincie: Dacia Poilissensis. Incepand cu anul 168, cele trei provincii se numesc Dacia Malvenis in sud (a carei denumire vine de la localitatea neidentificata Malva), Dacia Apulensis in centru (de la localitatea Apulum) si Dacia Porolissum in nord (de la localitatea Porolissum, azi Moigrad, langa Zalau). Pamantul dacic, devenit public, a fost impartit sau arendat veteranilor si colonistilor si chiar unor bastinasi.
In epoca romana, o mare dezvoltare a luat in Dacia mineritul (extragerea aurului, a fierului, etc), mai ales in Muntii Apuseni, unde au fost intemeiate numeroase asezari romane. Dezvoltarea economica a adus dupa sine intemeierea si dezvoltarea oraselor. Cele mai insemnate au fost: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, fundata de imparatul Traian (pe teritoriul comunei de azi Sarmizegetusa, langa Hateg), Napoca (Cluj), Drobeta (Turnu-Severin), Apulum (Alba Iulia), etc.
Clasa stapanitoare din Dacia romana era formata din varfurile colonistilor romani. Clasa exploatata era formata din sclavi (proveniti din randurile populatiei autohtone sau adusi de afara) si din populatia libera, dara saraca. Acestia s-au ridicat deseori impotriva stapanirii romane si a exploatarii sclavagiste. Rascoalele mai puternice au avut loc in anii 117 – 118, 139, 143 si 156. In a doua jumatate a secolului al III-lea, miscarea antisclavagista si antiromana a capatat un caracter general si continuu. Actiunile rasculatilor, conjugate cu cele ale dacilor liberi asociati cu gotii au silit armata si administratia romana sa paraseasca Dacia, fapt care s-a petrecut in anul 271, in timpul imparatului Aurelian. Doar o fasie ingusta de-a lungul malului nordic al Dunarii a mai ramas inca vreo 200 de ani in stapanirea romana.
Pentru a salva aparentele in urma pierderii unei provincii atat de bogate, cu o numeroasa populatie romanizata si de o mare importanta strategica cum era Dacia, imparatul Aurelian a intemeiat in sudul Dunarii cele doua Dacii: Dacia Ripsensis si Dacia Mediterranea. Majoritatea populatiei daco – romane a ramas insa pe loc, continuandu-si neintrerupt viata si activitatea, fapt atestat atat de traditie cat si de numeroase urme materiale, care infirma teoriile nestiintifice despre intreruperea continuitatii populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei. Numeroase tezaure, morminte, ceramica, tipul de locuinte sunt marturii sigure privind continuitatea populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei. Legaturile dintre populatia ramasa la nordul Dunarii si provinciile de la sud de fluviu s-au mentinut si dupa anul 271, iar procesul de romanizare a continuat sa se desfasoare.
Populatia daco-romana a fost elementul de baza al formarii poporului roman.

Întoarcerea lui Deceneu „Seara cobora usor peste crestele Bucegilor, luna era aproape de orizont, dar în scurt timp avea să scalde în baie de lumină piscurile ce împrejmuiesc Podişul Bucegilor. Razele ei atingeau lin culmile şi se îndreptau parcă spre Muntele Ascuns, încercând să-l lumineze, pentru a putea fi văzut mai bine. La o primă vedere părea a fi o noapte ca şi toate celelalte, dar atmosfera era încărcată, ceva mistic plutea în aerul munţilor. Iarba şi frunzele altfel se unduiau în vânt , fiarele stăteau ascunse prin bârloguri, liniştea era aproape neliniştitoare prin deplinătatea ei. Deasupra tuturor, măreţ, impunător şi mândru, Sfinxul de granit scruta nemişcat zările şi impresia lăsată era că pur şi simplu aştepta ceva anume să se petreacă. Piatra lui părea că tremură în lumina lunii. Aceasta să fie oare marea noapte a iertării? Acesta să fie însăşi decorul pregătit de Natura-Mamă pentru regăsireaSpiritului şi Credinţei? Dar să urmăm firul legendei… Omu, paznicul veşnic şi neobosit, veac după veac, al sfintelor hotare de ţară, îşi aţintea întotdeauna privirile sale agere spre zări necuprinse, numai că, în momentul pe care noi tocmai îl surprindem, acestea parcă erau mai agitate, mai fremătătoare decât de obicei. Toate semnele îi şopteau lui Omu că ceva se petrece, dincolo de hotare gândea el, numai că adevărul nu era în totalitate acesta. Ceva straniu, neobişnuit, se petrecea într-adevăr, iar mai vechiul nostru prieten nu avut nevoie decât de puţină vreme pentru a înţelege: aproape de el, pe Podişul Sacru al Bucegilor, un alai urca în noapte spre Muntele Ascuns. Ani grei trecuseră peste el de când stătea în mantia de granit ce-i însoţea nemurirea, dar privirile sale erau la fel de agere ca-n tinereţea îndepărtată, pe-atunci pe când era oştean, aşa că nu-i fu deloc greu să vadă cine erau cei care se apropiau cu pas tainic, dar mândru şi hotărât de Hotar. Emoţia care îl cuprinse imediat ce desluşi chipul celui ce era în fruntea alaiului fu atât de puternică încât strigă din toţi rărunchii de se cutremurară munţii până la Rarău şi mai departe chiar…Clipa cea mare se apropia. Nu se liniştiră încă ecourile strigătului său de imensă bucurie, când Omu strigă iarăşi, spre Muntean, de data aceasta, dar într-atât de tare încât şi Luna de pe cer se uită în jos întrebătoare. Omu grăi: - Prietene Muntean, scutură-ţi degrabă haina de piatră şi fugi iute la Sfinx. Fă aşa fel şi dă-i prin el de veste lui Zamolxis că o solie a Dacilor Liberi se apropie. Mergi în zbor, să nu pierzi nici o clipă, pentru că cei care vin spre Triunghi îl au în frunte pe însuşiMarele Preot, nimeni altul decât bunul nostru preot Deceneu, iar el aduce cu sine eliberarea poporului nostru. Chinurile s-au terminat! - Adevărat grăieşti, aievea se întâmplă ce spui? Întrebă Muntean, nevenindu-i să-şi creadă urechilor cele auzite. -Adevărat, Muntean! Îl văd pe Deceneu la fel de bine cum te văd şi pe tine, dar fugi, nu mai sta pe gânduri! Mai iute decât s-ar fi crezut el însuşi în stare, Muntean lepădă straiele de piatră şi porni la vale, spre Sfinx, într-o goană ce-ar fi făcut invidioasă şi cea mai iute ciută. Fericirea lui era vecină cu nebunia, ar fi dorit să strige, să zburde, se simţea de parcă ar fi fost din nou născut. Îşi dădu seama că bucuria o va gusta pe îndelete mai târziu, acum trebuia să ajungă la Sfinx. -Dacii vor fi iarăşi liberi precum au fost cândva, de mult, gândea Muntean în fuga sa, fericirea fi-va din nou la ea acasă; în ţara nemuririi, iar lunga mea aşteptare fi-va răsplătită, poate. Mărinimia lui Zamolxis nu cunoaşte margini. Iubita mea ce s-a topit de mult în vale se va întoarce în munţi pentru a paşte mioarele şi din nou vom fi de-a pururi împreună. Toate aceste idei se amestecau una cu cealaltă în mintea lui Muntean, aşa că fostul cioban, şi totodată preţiosul slujitor al Zeului, aproape că nu se mai uita pe unde alerga, zbura printre stânci şi pietre pe cărările libertăţii. Nici nu apucară să coboare bine creasta muntelui său, că era aproape să se ciocnească cu Moş Timp, Duhul Pietrei Sacre, care mergea agale, avându-l alături de el pe Leandru. Pasămite, ei auziseră glasul lui Omu şi veneau să vadă ce se întâmplase. Muntean reuşi să-i ferească în ultima clipă pe cei doi şi, după ce îşi trase puţin răsuflarea, răspunse la întrebarea mirată ce se citea pe chipurile stăpânilor săi nemuritori: - Iertare, Duhule Sacru, începu el, şi ţie, părinte Leandru, dar nu altceva decât fericirea cea mai mare mă face să alerg aşa, ca un nebun. - Dar ce s-a întâmplat? grăi Moş Timp. Fârşitul lumii nu vine încă şi nu înţeleg de ce alergi în noapte ca un bezmetic. Strigătele lui Omu te-au făcut să-ţi părăseşti locul tău şi straiele de piatră? - Nu strigătele, stăpâne, ci ce îmi spuneau ele. Fericire mare ne va cuprinde pe toţi! - Da spune odată, Muntean, nu ne mai ţine aşa! Printre gâfâieli, cu faţa luminoasă, Muntean continuă: -Spre Muntele Sacru urcă însuşi Marele Preot Deceneu. Se află în fruntea unei mândre solii a Dacilor Liberi. Iar eu voiam să-i dau de ştire Sfinxului de ceea ce se petrece, el urmând să-l anunţe mai departe pe Zamolxis. Clipa iertării a sosit! Nici un muşchi nu tresări pe chipurile celor doi bravi slujitori ai neamului, emoţia prin nimic nu le era trădată. Sihastrul puse o mână pe umărul lui Muntean: - Fugi înapoi la locul tău, prietene, şi aşteaptă acolo împlinirea Legilor Sacre de intrare la Zamolxis, în Muntele Ascuns. Stai fără de griji pentru ă vom duce noi vestea cea mare Zeului. Muntean nu aşteptă de doua ori să i se spună ce are de făcut şi porni înapoi, spre vârful nemuririi sale, în vreme ce Moş Timp şi Leandru se îndreptau spre Triunghi. Nici nu apucă Muntean să-şi reia locul, că-i şi văzu pe cei din alai la picioarele Marelui Sfinx. Pesemne că ajunseră acolo în timp ce el vorbise cu cei doi sfinţi. Toţi cei prezenţi la picioarele granitului cu cap de om erau îngenunchiaţi şi priveau fascinaţi spre vrednicul paznic al Perimetrului. Ca la un semnal, ei îşi ridicară braţele spre cer şi deschiseră degetele în formă de stea cu zece colţuri. În sfârşit, nu doar simbolul, ci perfecţiunea însăşi de data aceasta, ducea lupta cea din urmă şi avea să aducă înfăptuirea Marii Iertări. Deceneu, care se afla cel mai aproape de Sfinx grăi: - Tu, Sfinx cu trup de granit şi suflet făurit de Duh, veşnic păzitor al intrării în Triunghiul Sacru, permite-mi să pătrund în Hotar şi să merg la Zamolxis. Solie sfântă duc cu mine. A sosit vremea ca iar să fim alături, întru veşnicie de data aceasta. Vorbeşte-mi, mărite Sfinx, mai spuse Deceneu, după care privi spre ochii de piatră din faţa sa. Şi minunea se petrecu din nou, după atâta amar de vreme. Sfinxul deschise ochii, clipi, privi spre cei aflaţi acolo, la picioarele lui, apoi vorbi simplu: - Mergi pe drumul destinului tău Deceneu! Zamolxis te aşteaptă. O dată cu vorbele Sfinxului, care făcură pe cei de acolo să simtă cum lacrimi dulci le curg pe obraji şi pe care prea mult timp le aşteptaseră, dar care de data asta erau aievea chiar, natura păru ca pur si simplu stă în loc. Ceea ce se petrecea pe Podişul Sacru al Bucegilor era mai presus de Timp şi de Om, de Cer şi de Pământ, era ceva unic şi irepetabil. Marele Preot porni spre Muntean, paznicul care avea cheia pătrunderii în Muntele Ascuns. Ajuns în faţa ciobanului de piatră, Deceneu repetă ritualul de la picioarele Sfinxului: -Tu, Muntean, suflet nobil şi demn, îl ai la picioare pe Deceneu, purtătorul Soliei Dacilor Liberi, venit de dincolo de vreme, spre a merge la Zamolxis. Dă-mi, rogu-te Cheia Sacră. Muntean se scutură pentru a doua oară în acea noapte de haina sa de piatră, coborî de unde se afla lângă Deceneu şi îngenunche în faţa Preotului. Stăteau amândoi faţă în faţă, foarte aproape unul de celălalt, şi se priveau în ochi… erau doi oameni ai universului, două spirite nepieritoare aparţinând infinitului. Părea că în acel moment se rupsese ceva din necuprins, coborând chiar pe piscurile duioase ale lui Muntean, în mijlocul mirificului Platou sacru al Bucegilor. Paznicul despietrit, cu un gest uimitor de solemn prin simplitatea sa, scoase Cheia Sacră, i-o întinse lui Deceneu şi spuse: -Mergi la Zamolxis, Mare Preot! Mergi şi readu fericirea în Dacia Liberă, pentru că prea mult s-a zbătut în întuneric oamenii acestor plaiuri şi dureroasă a fost lunga aşteptare: Prin tine, fi-va pururi de acum, pace pentru noi şi pentru toţi copii noştri. Deceneu luă Cheia, mai privi odată spre Muntean, după care porni mai departe în călătoria sa spre Zeu. Următorul popas îl făcu pe Găvane. Aici îngenunche iarăşi , de data aceasta în faţa celor doi Şoimi regali ai lui Leandru şi le vorbi: -Voi, Şoimi Regali ai poporului Dac, ultimii din neamul vostru sacru ce cândva a strălucit pe acest pământ, paznici viteji ai Perimetrului, venit-am sa-l văd pe Zamolxis.. Anunţaţi-l pe Leandru că mă îndrept spre Măgura, să mă aştepte. Nu termină de vorbit bine, că cei doi Şoimi Sacri îşi scuturară aripile, hainele de piatră căzură ţăndări la picioarele lor, iar ei se ridicară maiestuoşi în văzduh. Atâta mândreţe, măreţie şi putere câtă se putea vedea în zborul lor, n-ai mai fi întâlnit nicăieri în lumea largă, oricât te-ai fi chinuit a găsi. Şoimii desenară trei cercuri pe cerul de deasupra Găvanelor, apoi se topiră în văzduh ca şi cum nici nu ar fi fot vreodată. Zburau spre Măgura Ciobanului pentru a duce mai departe marea veste. Preotul, impresionat de spectacolul desfăşurat în faţa ochilor săi, privi cu admiraţie şi fericire totodată fantastica plutire, apoi se ridică şi porni la drum prin Perimetrul Sacru al dacilor Liberi. A urcat fără greutate pe Măgura Ciobanului. Aici îl găsi pe Sihastru aşteptându-i, exact aşa cum îl ştim, rupt din poveste parcă, având pe fiecare umăr câte un şoim. Cândva, cei ce se priveau acum, fuseseră învăţător şi ucenic, dar în clipa aceasta, aşa cum fusese hărăzit cu veacuri înainte, erau doi dintre conducătorii fără de moarte ai neamului Dacilor Liberi, oameni sacri ai celui mai binecuvântat spaţiu de pe întreg Pământul. Deceneu repetă ritualul: -Tu, Sihastrule sacru, ajută-mă a merge la Zamolxis, pentru că duc cu mine solia cea din urmă a neamului Geto Dac. Leandru făcu un semn cu mâna, după care porniră împreună spre fruntea Bătrânei, locul în care avea să se încheie prima parte a Drumului Sacru. Odată ajuns aici, Deceneu nu mai avea de făcut decât un singur lucru: să închidă din priviri calea Perimetrului. Apoi urma să coboare în Peşteră, locul în care Zamolxis aştepta, şi el ca atâţia alţii, această zi în care credincioşii se vor întoarce iarăşi cu chipurile şi sufletele spre el, îndreptând astfel greşelile făcute secole de-a rândul. Pe când Leandru şi Deceneu se găseau în chiar intrarea Grotei, venea clipa de cumpănă între zile. Era miezul nopţii, iar aceasta era singurul ceas în care se putea pătrunde în Muntele Ascuns şi ajunge totodată la Zeu. Moş Timp, Duhul Pietrei Sacre, avu grijă şi încetă depănarea fuiorului său, timpul oprindu-se astfel exact când se stingea răsunetul celei de-a douăsprezecea bătai a orologiului. Timpul trecuse acum în eternitate, se oprise. În fapt, timpul era prea mic, inexistent pentru faptele ce se petreceau. Cei doi trecură pe lângă Strană şi se opriră în faţa stâncii care ferea intrarea în Muntele Ascuns. Marele Preot fu cel care vorbi, iar cuvintele sale, lovindu-se de pereţii de granit al Grotei, răsunară straniu: -Voi, preafrumoase Zâne, păzitoare ale Grotei, sunt Deceneu şi doresc a merge la Zamolxis. A sosit timpul ca viaţa Dacilor să reînceapă. Deschideţi iute poarta! Stânca se dădu pe dată la o parte, iar îndărătul ei cei doi le putură vedea pe frumoasele Zâne. Aveau ochii scăldaţi în lacrimile bucuriei, iar de data asta nu plângeau pentru Făt – Frumosul lor, ci pentru renaşterea eternei fericiri în care aveau să trăiască de acum înainte toţi supuşii Marelui Zeu. Deceneu, urmat îndeaproape de Sihastru, intră, trecu uşor pe lângă Zâne şi începu astfel ultima parte a drumului său, un lung şi întortocheat coridor, aşa cum numai văzuse. La fiecare cotitură se deschideau hăuri fără de sfârşit în care şi-ar fi putut afla moartea orice nefericit intrus, dar Deceneu era condus de către Leandru, iar Sihastrul Sacru ar fi putut găsi drumul cel bun şi dacă ar fi mers cu ochii legaţi. După un timp îndelungat care ar fi putut dura clipe sau ore, dar a cărui măsură nu are nimeni cum s-o cunoască, pentru că toate orologiile lumii fuseseră oprite de Moş Timp, cei doi ajunseră în chiar Triunghiul Sacru al Muntelui Ascuns, sală luminată puternic de Piatra Geto- Dacilor, care îşi avea sălaşul pe aceeaşi masă de granit neschimbată de veacurile care trecuseră peste ea. În spatele ei, pe Marele Tron, aştepta însuşi Zamolxis, având acelaşi chip dintotdeauna, bătrân părând, dar pururi tânăr fiind de fapt. La dreapta Zeului se afla Moş Timp, Duhul Pietrei Sacre, iar la picioarele Tronului, măreţ, mândru, stătea lungit şi la pândă, Marele Lup Alb. Era încordat şi cu urechile ciulite, gata să sară de la locul său îndată ce ar auzi cel mai mic ordin din gura stăpânului său. Ajuns la numai câţiva paşi de Masa Sacră, Deceneu se lasă din nou să cadă în genunchi, plecă privirile spre podea, ridică braţele spre bolta Grotei şi deschise degetele răsfirându-le în formă de stea cu zece colţuri. Păru că-şi adună gândurile pentru o clipă, apoi ridică faţa, privi spre Zeu şi spuse: -Tu, Zamolxis, Zeu atotputernic şi peste toate stăpânitor, conducător drept şi fără de prihană a mândrului neam al Geto-Dacilor, am venit aici, în inima Muntelui Ascuns, la picioarele tale, şi aduc cu mine cuvântul poporului ispăşit. Iertare am venit să cer. Lungă şi adâncă a fost suferinţa, căinţa este sinceră acum şi pururea în veci. Aceasta este clipa iertării, mărite Zeu, Dacii Liberi asculta-vor iar Legile Sacre şi nu vor repeta greşala, iar despre asta eu însumi, Deceneu, răspund. Trebuie ca duşmanii să tremure iarăşi numai gândindu-se la ce-i aşteaptă dacă necugetaţi vor fi. Ţara trebuie să fie din nou cum a fost cândva, în vremurile vechi, puternică şi liberă. Zeul privi spre Deceneu cu multă căldură şi mulţumire în ochi. Aproape că ar fi vrut să-l îmbrăţişeze, dar asta avea să o facă mai târziu. Momentul eliberării, clipa solemnă şi măreaţă , nu-i dădea voie. Într-un târziu grăi: -Bine ai venit, Mare Preot, bucuria că te văd aici nu poate fi exprimată în cuvinte. Mult au aşteptat Dacii Liberi această zi, dar mai lungă mi s-a părut mie a fi aşteptarea. Timpul şi-a făcut datoria, şi-a spus cuvântul său greu, iar supuşii amarnic au trebuit să se căiască. Greşala este ispăşită însă. Deceneu, mare fericire mi-ai adus în suflet prin cuvintele ce mi le-ai spus. Iertarea va fi acordată şi milă mi-e de aceea ce duşmanii trăi vor fi de aici-nainte. Imediat cum Zamolxis rosti ultimul cuvânt, toţi cei aflaţi în Triunghi simţiră că se petrece ceva ciudat, nefiresc. Lumina răspândită de Piatră deveni mai slabă în putere apoi scăzu tot mai mult şi mai mult. Era ceva staniu, nimeni nu pricepea ce se petrece, nici măcar Zeul. Fiecare se întreba cu teamă dacă Piatra va hotărî să-şi retragă puterea chiar acum, într-un astfel de moment. Să fi fost aceasta decizia Stelei Mamă? În scurt timp, Triunghiul Sacru se cufundă în întuneric deplin. Ceva asemănător nu se petrecuse niciodată în lungul vremii. Nimic nu se mai putea vedea în nici unul din cotloanele Muntelui Ascuns. Afară, pe munte, lucrurile erau asemănătoare: cerul era negru, mai întunecat decât fusese vreodată, bezna ai fi putut să o tai cu cuţitul, iar ceea ce se petrecea în sufletele oamenilor de acolo pentru a mai povesti e mult prea dureros. În Triunghi şi în afara lui, inimile oamenilor se opriră pentru câteva secunde. Nimeni nu mai avea curajul să respire, parcă ceva se rupsese în toţi. Din fericire, totul fu de scurtă durată. Deodată, o explozie extraordinară de lumină aproape ca îi orbi pe toţi şi-i readuse brusc la viaţă. Părea că însuşi soarele coborâse în mijlocul nemuritorilor pentru a-i binecuvânta atât pe ei, cât şi credincioşii de afară. Căldura se făcu simţită iarăşi, mai puternică decât înainte, iar freamătul izbucnit din inimile tuturor era mai viu decât ne lăsau să înţelegem ochi lor ce priveau flămânzi , contopindu-şi lumina cu cea izvorâtă din Piatră. La picioarele Sfinxului, strigăte de fericire ţâşniră, ca la un semnal din zeci de mii de piepturi. În munte, Zamolxis, ridicând braţele spre boltă, spuse: -Piatra Sacră a grăit, iar Steaua-Mamă a salutat şi ea, la rândul ei, iertarea Daciei. Acum nu mai este nimic care să ne poată întoarce din drum. Fericirea eternă va domni pururi peste supuşide-aici înainte. Să mergem, prieteni, poporul aşteaptă! Cei din Munte se lăsară cuprinşi de pâcla ce coborî odată cu primele cuvinte ale Zeului, şi mai puţin de o clipită se găsiră împreună cu Piatra Sacră la umbra Sfinxului. După veacuri şi veacuri îndelungate, dureroase, chinuitoare pentru Dacii Liberi şi ai lor urmaşi, Piatra lumină din nou sub cerul liber destinele ţării. Lângă Sfinx aşteptau toţi cei care veniseră cu Deceneu, numai că numărul lor sporise mult, lor adăugându-li-se mereu alţii şi alţii odată cu fiecare minut scurs. La lumina puternică răspândită în noapte de Piatra Sacră, se putea vedea urcând spre Sfinx o mulţime nemăsurată de oameni. Din hotar în hotar, vestea se răspândea cu iuţeala fulgerului, aşa că tot poporul ştia acum că aceea era noaptea cea mare. Nimeni nu pregeta să se îndrepte spre picioarele Sfinxului, pentru a vedea cu ochii lor pe Zeu şi a auzi cuvintele sale. Cu toţii erau oşteni, fii ai nepieritoarei Dacii Libere, cu toţii se treziră din greul somn al necredinţei, după ani de încercări, şi veneau acum spre locul care le păstrase vie, de-a lungul veacurilor speranţa în Libertate şi Nemurire. Părea că toată suflarea ţării avea să se adune lângă Sfinx în acea noapte a trezirii. Oameni ce veneau păreau a se cunoaşte dintotdeauna, de mii de ani, parcă luptaseră cândva împreună sub stindardul Lupoaicei. Nimeni nu vorbea, era Sacra Procesiune a Credinţei Adevărate, renăscută din propria-i ţărână. Fiecare om în parte înţelegea ce se petrecea în sufletul celui de lângă el, pentru că trăirea era unică, simţirea era aceeaşi în toate inimile. Era Renaşterea Dacilor Liberi! Cele trei Zâne din Grotă, după atâta amar de vreme, veneau însoţite de tânărul tarabostes ce încălcase cândva Legile Sacre şi fusese transformat, ca pedeapsă, în Stana din Peşteră. Toţi patru erau la fel de frumoşi ca şi atunci, dar veseli cum tare de mult nu mai fuseseră. Alături de Zeu se afla acum şi Omu, care venise o dată cu Muntean. Nu departe, pe Fruntea Bătrânei, sta Marele Lup Alb ce dezlănţui în noaptea fermecată, cântecul de luptă al haitelor. Până departe, dincolo de hotare, duşmanii simţiră cum îi cuprind fiorii morţii la auzul crâncenului urlet. În preajma Sfinxului, însă, Dacii Liberi nu putură decât să facă un singur lucru: să dea drumul lacrimilor de fericire, care mult prea mult timp aşteptaseră să ţâşnească pe obraji şi să-i spele de urmele suferinţelor, aşa că acum curgeau şiroaie. Auzeau strigătul de luptă pe care-l aşteptau de nenumărate veacuri şi duioşia le umplu pe dată inimile lor curajoase. Tot atunci, lângă Sfinx, din Piatra Sacră, o rază dulce a pornit spre cerul curat pentru a întâlni, în sfârşit, Steaua-Mamă, astrul protector al Geto-Dacilor. Când a atins-o, din stea au pornit alte şapte raze împreună cu ea, îndreptându-se spre pământ. S-au oprit chiar deasupra Sfinxului, înconjurând într-o lumină ireală parcă, fantastică, toată mulţimea aflată acolo. Acea lumină răsfirată, cele opt raze mereu apărătoare ale Geto-Dacilor, arată că nu numai pământul şi ai săi stăpâni, dar şi cerul şi a sa putere neţărmurită se afla alături de Dacii Liberi, renăscuţi din propria lor credinţă, suferinţă, durere şi răbdare. Blestemul încetase. Reîncepea viaţa, nemurirea îşi găsise iarăşi al său unic sălaş. Nu mai urma să se petreacă decât plecarea oştenilor, însoţiţi de Marele Lup Alb şi ale sale haite, pentru a da ultima luptă, cea decisivă. Peste puţin timp urma să aibă loc dezrobirea neamului. Victoria era sigură. Zamolxis îşi ajuta, împreună cu Piatra Sacră, din nou supuşii. Nepieritorii vegheau iarăşi. Renăscuse pururi poporul Dacilor Liberi!” * * * Evenimentele ce sunt povestite în această legendă nu s-au petrecut încă şi nici nu se ştie când se vor petrece. Bătrânii care prin grija lor ne-au transmis această legendă ne spun că totul se va înfăptui atunci când sufletele noastre vor fi din nou înmiresmate de virtuţile strămoşilor. Atunci şi numai atunci „când Dacii sau ai lor urmaşi vor şti să reînvie credinţa în Piatra Sacră şi se vor întoarce la cele sfinte… doar atunci durerea şi nesiguranţa vor fi pe veci stârpite. Acele clipe sunt departe însă, iar Piatra va sta pururi în acest locaş, până când va fi aşa cum am spus. Când Bolta Triunghiului Sacru se va deschide din nou, iar lumina soarelui se va contopi cu cea a Pietrei întru fericirea oamenilor, ei bine, abia atunci tu si Deceneu vă veţi găsi liniştea pe care o tot căutaţi, alt chip nu este. Acele vremuri vor veni cândva….poate într-o mie de ani, poate în doua mii de ani , dar vor veni cu siguranţa!” (Zamolxe către Sihastrul Leandru, fr. Legenda Sihastrul Leandru)

Asupra religiei daco-getilor, informatiile cele mai ample le-a lasat Herodot. “Iata in ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii il cred acelasi cu Gebeleisis. Tot in al cincilea an arunca sortii, si intotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul il trimit ca solie la Zamolxis, incredintandu-i de fiecare data toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii, apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca peste varfurile sulitelor. Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el trimit dupa un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai e in viata. Cand tuna si fulgera, tracii despre care este vorba trag cu sagetile in sus, spre cer, si isi ameninta zeul, caci ei nu recunosc vreun alt zeu afara de al lor”. Dupa descrierea acestui sacrificiu ritual, Herodot vorbeste despre Zamolxis: “Dupa cate am aflat de la elenii care locuiesc in Hellespont si in pont, acest Zamolxis, fiind om ca toti oamenii, ar fi trait in robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, castigandu-si libertatea, ar fi dobandit avutie multa si, dobandind avere, s-a intors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta si erau lipsiti de invatatura, Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viata ionian si moravuri mai alese decat cele din Tracia, ca unul ce traise printre eleni si mai ales alaturi de omul cel mai intelept al Elladei, langa Pythagoras, a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si ii ospata pe cetatenii de frunte; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii lor in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. In tot timpul cat isi ospata oaspetii si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta fu gata se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborand in adancul incaperilor subpamantene, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. In al patrulea an se ivi insa iarasi in fata tracilor si asa ii facu Zamolxis sa creada in toate spusele lui”. Descoperirile arheologice si studiile recente au adus textului lui Herodot completari si rectificari. Ca Zamolxis ar fi fost la origine intemeietorul unui cult initiatic si mistic, un personaj istoric real, un taumaturg si un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipoteza acceptabila. Diodor din Sicilia il situeaza alaturi de ceilalti doi mari intemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra si Moise. Ca ar fi fost un sclav al lui Pitagora – este insa o legenda naiva, repetata si de Strabon (VII, 3, 5) si respinsa chiar de Herodot, care era convins ca “acest Zamolxis a trait cu multa vreme inaintea lui Pythagoras” (IV, 96). Iar V. Parvan, respingand aceasta legenda, considera total gresita ideea grecilor ca daco-getii ar fi fost adeptii teoriei pitagoreice a tempsihozei. Dar o asemenea legenda s-a putut naste tocmai pentru ca anticii greci credeau ca au sesizat asemanarea dintre Pitagora si Zalmoxis, atat in ce priveste doctrina, cat si practicile cultului. Daco-getii credeau intr-o existenta fericita dupa moarte; nu, propriu-zis, in “nemurirea sufletului”, caci nimic nu ne indreptateste sa presupunem ca ar fi cunoscut ideea de “suflet”, in sens spiritual. “Nu poate fi vorba de o conceptie superioara de prelungire ori transformare a vietii, in forma spirituala, ca suflet absolut imaterial, ci numai de o traire fara de sfarsit, deplin constienta si identica celei pamantesti, cu deosebirea ca se adaugau fericirile unei indestulari desavarsite, cu toate bunatatile” (I. I. Russu). Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica si misterica. Pentru aceasta religie, caracteristic era actul initiatic al retragerii temporare in ceea ce semnifica “cealalta lume”, si anume, intr-o locuinta subterana sau intr-o grota. De asemenea, semnificative pentru conceptia religioasa si practicile cultice geto-dacice – si din nou confirmate de Herodot – erau si banchetele rituale ale asociatiilor religioase secrete pe care le formau initiatii. Aceste practici de cult sunt atestate in lumea tracilor din sudul si nordul Dunarii. Asadar, daco-getii credeau ca atat cei initiati cat si urasii lor chiar (cu alte cuvinte: oaspetii chemati de Zamolxis la ospatul ritual), “nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile”. Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoage vietii terestre – credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani – dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor. Religia lor era politeista, – la fel ca religia tuturor popoarelor indo-europene. Era adorat in Dacia si un zeu al razboiului (echivalentul lui Ares sau Marte), caruia – dupa marturia lui Iordanes – getii ii jertfeau prizonieri prinsi in razboi, “socotind ca zeul razboaielor trebuie impacat prin varsare de sange omenesc”. De asemenea, acestui zeu – intocmai ca la celti – i se jertfeau primele prazi de razboi: “lui i se atarnau pe trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintai”. Ca divinitati feminine, se pare ca daco-getii aveau si o zeita a focului vetrei, a focului sacru, – deci investita cu atribute asemanatoare celor ale Vestei la romani. Mai certa pare existenta la daci a unei zeite Bendis, zeita Lunii, a padurilor si farmecelor, a vrajilor,mentionata si de Herodot si Strabon, corespunzand deci Artemidei grecilor si Dianei romanilor; imaginea ei (presupusa) apare in mai multe reprezentari plastice descoperite pana in prezent. Lexiconul grec dintr-o epoca tarzie mentioneaza printre zeite si pe sotia lui Zamolxis, cu nume identic celui al sotului ei. O singura data numit de autorii antici (si anume de Herodot) apare Gebeleizis, zeul furtunii si al fulgerului. Probabil ca la inceput Gebeleizis fusese un zeu al cerului. De cultul lui era legat si ritul tragerii cu arcul in nori in timpul furtunii – dar nu pentru a-l “ameninta” pe Gebeleizis, ci desigur ca pentru a speria puterile demonice – Pana la urma, printr-un sincretism religios, Gebeleizis a ajuns sa fie confundat (la o data imprecizabila) cu Zamolxis, contopindu-li-se atributele. Zamolxis insa, divinitatea chtoniana, a ramas – cel putin, incepand din secolul lui Herodot – divinitatea suprema a daco-getilor. Dupa unii autori, “Gebeleizis ii disputa domnia asupra imparatiei umbrelor. In virtutea anumitor schimbari survenite in religia lor, o parte dintre geto-daci incepusera sa creada ca la Gebeleizis si nu la Zamolxis merg cei care parasesc lumea pamanteasca”. Alti autori admit ca “cele doua divinitati, initial distincte, sa se fi contopit; dar nimic nu ne indreptateste sa-l transformam pe Zamolxis, zeu suprem, intr-o divinitate urano-solara”. Concluzia cea mai plauzibila este bazata pe insasi etimologia (in general acceptata) numelui divinitatii: in limba traca cuvantul zamol inseamna “pamant”. Zamolxis era izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reinvierii naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pamantului, domnia lui se extindea si asupra imparatiei mortilor, ramanand totodata initiatorul si divinitatea care patrona cultul initiatic. “Din notiunea de pamant datator de viata si belsug a fost plasmuita figura unei zeitati cu trasaturi si facultati umane”. La aceste elemente ale religiei daco-getilor se mai adauga si stravechi componente naturiste, atestate iconografic din ce in ce mai frecvent in noile descoperiri arheologice. Apar figurate pe diverse piese din tezaur imagini – asociate cu simboluri sacre – de serpi, cerbi, tapi de munte, un grifon in lupta cu un leu, cu un cerb, cu o pasare, s.a.m.d. – “imagini imprumutate poate, la origine, din iconografia si mitologia iraniana”. – Pornita de la un asemenea stadiu primitiv naturist, religia daco-getilor a ajuns in scurt timp “la un nivel de spiritualizare mai inalt decat toate celelalte religii inrudite ale popoarelor invecinate, si cu trasaturi de o accentuata etica”.

DACIA INTRE BUREBISTA SI DECEBAL Asasinatul lui Burebista a dus la desfiintarea uriasului regat. O glorioasa epopee ia sfarsit dar istoria dacilor si a confruntarilor cu vechii dusmani continua. Politica inceputa de Burebista e dusa mai departe de urmasii sai. Marele regat este impartit in patru apoi in cinci regate. Principala formatiune, adevarata urmasa a tarii lui Burebista, este cea din Transilvania care isi va pastra capitala la Sarmizegetusa. Conducatorul acestui regat va fi Deceneu care acum isi asuma si conducerea laica pe langa cea religioasa. Cu siguranta ca in timpul si dupa asasinat au existat doua fractiuni. Cea care il sustinea pe Burebista a iesit invingatoare, dovada fiind ca faptul ca viceregele si prietenul lui Burebista, Deceneu a preluat conducerea. Faptul c acum regatul este mai mic si cel mai probabil fara elemente straine, destabilizatoare, la care se adauga si imaginea sacra a lui Deceneu, ne face sa credem ca acesta a putut conduce destul de usor. O dovada in plus ca oamenii au fost multumiti de regele-preot, este ca urmasul lui Deceneu este un alt preot si anume, Comosicus, "care nu-i este cu nimic mai prejos". Despre acesta stim ca a condus pana in anul 29 ien. Lipsa stirilor despre acesta formatiune, ne creeaza imaginea unui regat linistit condus prud ent de regi-preoti, poate convingand populatia sa duca o viata pasnica. Insa permanentul pericol roman si al triburilor migratoare, impune un conducator militar. Acesta este Scorilo. El urca pe tron in anul 29 ien, timp in care la Roma se desfasurau marile razboaie civile. Aceasta situatie instabila ii indemna pe daci la amestecul in lupta pentru putere de la Roma. Scorilo insa si-a dat seama ca acest lucru nu este prudent, iar pentru a-si convinge supusii a pus doi caini sa se bata intre ei si cand erau in focul bataii, le-a aratat un lup, pe care indata, lasand furia dintre ei, cainii s-au aruncat asupra lupului. Analogia caini-romani, lup-daci i-a convins pe daci sa nu se amestece in politica interna a Romei. Dupa dispute indelungate, specialistii sunt unanimi in a-l identifica pe Scorylo lui Frontinus cu Coryllus al lui Iordanes. Dar Scorilo este unul din rarele cazuri in care exista si confirmarea arheologica: pe un vas de lut descoperit la Sarmizegetusa Regia cu inscriptia "DECEBALVS PER SCORILO" ("Decebal fiul lui Scorilo"). In cei 40 de ani cat domneste Scorilo politica lui militara se limiteaza la incursiuni devastatoare in provinciile romane din sudul Dunarii. Din anul 69 en, istoria regatului intracarpatic continua cu domnia fratelui lui Scorilo, Duras-Diurpaneus. Iordanes afirma ca urmasul lui Coryllus este Dorpaneus. Ca si in cazul precedent, Dio Cassius i-a pus in incurcatura pe istorici, mentionand ca regele care ii urmeaza lui Coryllus este Duras. Din nou se accepta unanim ca Duras este unul si acelasi cu Diurpaneus. Regele dac din perioada 69-87 en nu are parte de evenimente marcante, dar spre deosebire de fratele sau, lui Duras nu-i displaceau atacurile asupra posesiunilor romane din Moesia. Odata cu venirea lui Domitian la carma Imperiului Roman problemele devin mai delicate iar varsta il determina pe Duras sa predea stafeta competentului sau nepot Decebal. Alt regat desprins din uriasul stat al lui Burebista este cel din Muntenia. Aici urmasul lui Burebista a fost Coson care este atestat in primul rand de vestitele monede dacice de aur care ii prezinta numele si in al doilea rand de Suetonius. Din izvoarele lui se stie ca domneste in jurul anului 30 ien si in Campia Munteniei, ca dovada este prima si singura data cand autorul foloseste numele de geti in loc de daci. Acest rege se implica in lupta dintre Octavianus, Antonius si Lepidus pe de-o parte si Brutus in cealalta tabara, in favoarea celui din urma. Faptul ca regele get se aliaza cu dusmanul lui Cezar ar putea demonstra apartenenta regelui get la partida credincioasa lui Burebista si a nealinierii sale la grupul de rasculati care l-au ucis. Brutus este invins de adversarii sai dar Coson va obtine iertarea invingatorilor si mai mult decat atat se pregatea inrudirea prin alianta a celor doi. Octavian trebuia sa se casatoreasca cu fiica regelui dac, iar Iulia fiica imparatului roman sa devina regina geta. Desi exista posibilitatea ca regele get sa fi domnit concomitent cu alt rege get si anume Dicomes, marea majoritate a istoricilor prefera contrariul. Ba mai mult Dicomes este considerat urmasul lui Coson si nu neaparat in sens dinastic dar exista si aceasta posibilitate. Daca Coson a domnit inainte de 30 ien, Dicomes domneste dupa 30 ien. Localizarea temporala poate fi stabilita prin faptul ca regele get se amesteca in lupta dintre Antonius si Octavianus. Intr-o prima faza ii ofera ajutorul celui din urma dar neprimind raspuns de la isi ofera o parte din armata lui Antonius. Cercetatorii, studiind acest lucru si posibilele miscari de trupe confirma si localizarea spatiala a regatului lui Dicomes in Campia Munteniei. Aliatul roman al lui Dicomes a fost insa invins, soldatii getii fiind luati prizonieri si siliti sa se lupte in amfiteatre cu suebi. Pe langa acest eveniment major izvoarele antice mai consemneaza implicarea lui Dicomes in lovitura bastarnica din anul 29 ien. Un alt rege get ce a domnit in Campia Munteana mentionat lapidar de Plutarh si Dio Cassius este Tiamarcus, care conducea regatul ce avea capitala la Buridava. Arheologia confirma existenta regelui printr-un ciob de lut pe care sta scris textul "basileus Tiamarcos". In Banat a domnit un important rege get si anume Cotiso. Mult timp s-a crezut ca acesta este acelasi cu Coson dar ultimele cercetari au demonstrat contrariul. Regatul sau era atat de aproape de romani incat devine "linia de bataiea dacului Cotiso" cum consemneza Horatiu. In principiu politica regelui get se rezuma la atacuri in partile illyro- pannonice, mai ales iarna cand Dunarea ingheata. Faptul ca "dacii stau infipti in munti" (Florus) si ragazul oferit de romani duc la consolidarea regatului condus de Cotiso astfel incat dacii nu au fost infranti de Lentulus ci doar respinsi si imprastiati asa cum mentioneaza si Horatiu care il sfatuieste intr-un poem pe Mecena sa nu mai fie framantat de grija Romei fiindca armata lui Cotiso a fost invinsa. Alt rege banatean din regiunea Buzau-Olt este Reicipier. Acest rege get este mentionat intr-o inscriptie de la Durostorum alturi de Decebal. El conducea dacii cotensi care aveau capitala la Ramidava. Ultima regiune in care au ramas urmasi ai lui Burebista este una destul de zbuciumata deoarece aici nu se mai intalnesc doar doua civilizatii puternice ci trei si anume cea getica, cea romana si cea elena. Este vorba de Dobrogea. Aici domnesc concomitent trei regi geti: Roles, Dapyx si Zyraxes. Toti trei conduc in jurul anului 30 ien. Roles este regele get care conduce regatul al carei cpitala era probabil Sacidava, asadar tribul sacilor. In anul 29 ien. Octavian il trimite pe Licinus Crassus impotriva bastarnilor care ii atacasera pe tracii denteleti, aliati ai romanilor. Roles isi ofera ajutorul romanilor ceea ce ii va aduce regelui dac titlul de "prieten si aliat al poporului roman" acordat de Octavian personal la Corint in anul 29 ien. In anul urmator insa Roles intra in conflict cu vecinul sau nordic Dapyx. Roles primeste la cerere ajutorul lui Crassus. Cele doua armate aliate reusesc sa alunge de pe campul de lupta armata lui Dapyx intr-o cetate fortificata. Aici Crassus se intelege cu un soldat get in limba greaca. Tradarea se materializeaza prin deschiderea portilor cetatii. Cele doua armate aliate navalesc inauntru si are loc un adevarat macel. Dapyx moare eroic in fruntea armatei sale. Populatia din jurul cetatii se refugiaza intr-o pestera numita Keiris. Ajunsi aici romanii nu incearca sa-i asedieze pe daci ci ii zidesc inauntru. Aceste reusite ale romanilor ii dau curajul lui Crassus sa-l atace si pe cel mai nordic rege get din Dobrogea: Zyraxes. Atacul final are loc in capitala Genucla, construita pe malul Dunarii. Vazand ca nu are sanse de victorie, Zyraxes reuseste sa fuga cu tezaurul la sciti pentru a forma o noua armata, dar conflictul ramane nefinalizat. In acest fel intreaga Dobroge ajunge sub stapanirea romana.

Un alt subteran fascinant ii apartine lui Zamolxe, intruchiparea zeului Hermes pentru Traci. Atat profesorul Doru Todericiu cat si alti ilustri dacologi demonstreaza bazandu-se si pe marturiile unor istorici marcanti ca Herodot, ca Zamolxe i-a fost magistru si initiator lui Pitagora, si in nici un caz invers. Iata ce scrie Herodot: "Construindu-si o locuinta sub pamant, s-a ascuns de privirile dacilor, a coborat in acest loc al retragerii si a ramas aici trei ani. A fost plans si regretat cum ca ar fi murit. In sfarsit in al patrulea an, al a reaparut si a facut astfel sa para credibile toate cele spuse despre el. Eu nu resping nici nu admit ceea ce se povesteste despre Zamolxe si subteranul sau, dar cred ca ii este cu mult anterior lui Pitagora". Asadar, este mai firesc sa admitem ca initierile subterane din Antichitate nu sunt nici de origine greaca, nici egipteana ci mult mai vechi, provenite de la o civilizatie care se afla la apogeu cu aproximativ 13.000 de ani in urma: Imperiul Trac. Getii sunt tot una cu gotii, adica populatie celtica. Cultul lui Zamolxis este vazut de anumiti istorici ca un centru religios in care se ingemaneaza patrimoniile hiperboreenilor cu ale populatiilor din Orientul Apropiat, cu precadere semitii!

adevarul despre neamul nostru strabun dac